Care sunt zonele erogene ale bărbaţilor. Află cum îţi poţi aduce partenerul pe culmile plăcerii maxime în aşternut!

1 zone erogene jpg jpeg

La fel ca şi în cazul femeilor, şi bărbaţii au anumite puncte mai sensibile decât altele. Ştiai că şi bărbaţii au un echivalent al punctului G feminin? În cazul lor, se numeşte punctul P, iar stimularea lui poate „garanta” orgasmul. Nu numai penisul şi testiculele, ci şi fesele, sfârcurile, abdomenul, gâtul şi lobii urechilor conţin numeroase terminaţii nervoase cu potenţial excitant.

Este adevărat că, pentru bărbaţi, organele genitale sunt cele mai importante zone erogene, însă acest lucru nu înseamnă că restul corpului trebuie neglijat. Potrivit unui sondaj efectuat de Victoria Milan, site de întâlniri amoroase, 75% dintre bărbaţi acordă importanţă preludiului şi atingerii unor puncte sensibile. Pentru 21% dintre bărbaţi, organele genitale sunt cea mai importantă zonă erogenă. De asemenea, 13% au indicat bărbia ca zonă erogenă, 12% gâtul, 11% zona abdominală inferioară, 10% interiorul coapselor, 8% fesele, 7% urechile, 7% picioarele, 6% pleoapele, 5% spatele genunchilor.

Punctul P

Una dintre zonele cu potenţial erogen important în cazul bărbaţilor este perineul, partea dintre anus şi scrot. Bărbaţii nu au de ce să fie „invidioşi”, căci şi ei au un echivalent al punctului G – punctul P – prostata. Parte a aparatului genital masculin, prostata este o glandă de mărimea unei castane.

Punctul G masculin este situat puţin mai jos de vezica urinară, lângă rect. Punctul poate fi atins prin penetrarea anală cu degetul, atingerea acestuia putând oferi un orgasm masculin fără stimularea penisului. În cazul în care acest gest poate părea prea îndrăzneţ, şi simpla atingere a perineului va fi apreciată de partener.  

Penisul

Cea mai sensibilă parte a penisului este glandul, mai ales partea inferioară, din jurul frenului, numit şi „clitorisul masculin”. Frenul este plin de receptori senzoriali (corpusculi Krause, dar şi de capilare (mici vase de sânge), care fac această zonă erogenă, dar şi fragilă, ceea ce înseamnă că stimularea în exces poate deveni dureroasă.

Testiculele

Atingerea lor oferă plăcere sexuală intensă, deoarece pielea care le acoperă este „căptuşită” cu corpusculi Krause, receptori senzoriali pentru frig, dar şi pentru plăcere. Testiculele nu trebuie însă să fie atinse cu prea multă presiune; efectul stimulant se menţine atâta timp cât testiculele sunt atinse cu blândeţe. Un truc care îl va da pe spate la propriu şi la figurat este să bei ceva cald şi apoi să atingi cu limba zona dintre cele două testicule.  

Mameloanele

În cazul femeilor, sânii sunt un punct erogen important. Şi atingerea mameloanelor bărbaţilor le poate oferi acestora senzaţii mai mult decât plăcute. Pentru a-ţi excita partenerul, îi poţi atinge uşor mameloanele cu degetele, fără să apeşi.

Citeşte şi: Cât de adânc e vaginul şi cum pot femeile să-şi descopere singure punctul G



Recente

bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg
cuplu matur  foto   Shutterstock jpg
Inainte de casatorie jpg