Cât de adânc e vaginul şi cum pot femeile să-şi descopere singure punctul G

1 vagin jpg jpeg

Organ elastic, muscular, vaginul este parte a sistemului reproducător feminin în legătură cu care există şi câteva nedumeriri şi mituri. De exemplu, adâncimea lui şi locul exact al punctului G. Aşa cum nu toate femeile sunt la fel şi prezintă diferenţe în ceea ce priveşte forma şi mărimea sâinilor, de pildă, şi adâncimea vaginului variază.

Vaginul este un organ adaptabil: este suficient de strâmt pentru a reţine un tampon şi, totodată, se poate lărgi suficient de mult pentru a permite trecerea unui copil. Această flexibilitate se datorează pereţilor vaginului, pe care se află încreţituri sau pliuri, fibre elastice care permit extinderea atât cât este necesar.

În medie, vaginul are o adâncime cuprinsă între 8 şi 12 centimetri. „Această dimensiune poate varia de la o femeie la alta, în funcţie de factori precum greutatea şi înălţimea”, explică dr. Sylvain Mimoun, medic ginecolog şi sexolog.

Unele cercetări au arătat că adâncimea vaginului, când femeia nu este excitată, este de 7 – 8 centimetri, iar în timpul excitaţiei, ajunge la 10 – 12 centimetri. Adâncimea şi lăţimea vaginului se pot amplifica în timpul raportului sexual, pe fondul excitaţiei şi a modificărilor hormonale.

După naştere, este nevoie de câteva luni, în medie 6, pentru ca vaginul să revină la forma normală. Pe măsura înaintării în vârstă, muşchii vaginali îşi pierd elasticitatea, din pricina scăderii nivelului de hormoni.

Plin de puncte ale plăcerii

Alte cercetări au arătat că primul sfert din adâncimea vaginului contează pentru ca răspunsul sexual să fie pozitiv. Mucoasa vaginală conţine o mulţime de receptori declanşatori ai plăcerii. Sexologul francez Gérard Leleu susţine în cartea sa „Tratatul orgasmelor” că vaginul este o adevărată constelaţie de puncte erogene, posedând, pe lângă punctul G, şi alte puncte ale plăcerii, printre care A, C, K, T, N şi P, care produc, de asemenea, o plăcere sexuală intensă. 

În ultimii ani, punctului G i s-a făcut o reclamă „agresivă”. Acesta are mărimea unui bob de mazăre, este situat la o distanţă de 3 până la 5 centimetri de intrarea în vagin şi, odată stimulat, declanşează orgasmul. Specialiştii spun că orice femeie poate să verifice unde se află acesta prin introducerea a două degete în vagin, mişcându-le uşor. Punctul G se simte la palpare ca o porţiune mai aspră faţă de ţesutul din jur, atunci când femeia este excitată. Găsirea acestuia este însă o sursă de frustrare pentru multe femei, dar şi pentru partenerii lor. Sunt însă şi multe alte zone erogene care oferă plăceri intense. 

NU spălăturilor vaginale!

Pentru că vaginul are capacitatea de autocurăţare, nu se recomandă spălarea acestuia, decât dacă medicul recomandă acest lucru, în cazul unei infecţii locale. Aşadar, igiena locală la femei se rezumă la organele genitale exterioare (labii, clitoris) şi anus. O regulă de bază a igienei feminine se referă la direcţia spălării şi ştergerii organelor genitale. Aşadar, pentru a nu aduce în zona genitală microbii eliminaţi odată cu scaunul, ştergerea se face din faţă spre spate.



Recente

pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg
1747034104 1kAz jpg
shutterstock 1656432553 jpg
shutterstock 1091333234 jpg
shutterstock 2515677937 jpg
3 erori pe cre cei din generatia Z le fac in relatii  Sursa foto shutterstock 1907207929 jpg
shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg