Ce prevede legea carantinei. Când se decide izolarea şi ce se întâmplă dacă nu respecţi regulile

1 shutterstock 1678716379 jpg jpeg

În pofida disensiunilor care au durat o săptămână, Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament cu aproape unanimitate de voturi. Izolarea se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării şi nu trebuie să creeze un dezechilibru între necesitatea protejării sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive şi pentru cele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă, în acest ultim caz, nu apar astfel de semne şi simptome.

Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau în unităţi sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, informează mediafax.ro.

Decizia izolării ar trebui să fie limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Scopul izolării este prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi pentru sănătatea publică. Foarte important, izolarea nu trebuie să creeze un dezechilibru între necesitatea protejării sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Prima etapă este de 48 de ore şi include testele de specialitate, iar medicul constată riscul de transmitere a bolii contagioase şi potenţialul iminent de transmitere comunitară. Dacă se constată riscul de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea izolării.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exlusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre de Guven.

Ce se întâmplă dacă nu respecţi regulile

Dacă o persoană nu respectă izolarea la domiciliu sau la o altă adresă declarată, medicul sau organele de control informează Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti.

Persoanele care nu respectă regulile de izolare urmează să fie sancţionate, la fel ca şi cele celor care nu respectă regulile de carantinare. Cei care se întorc din ţările „roşii” trebuie să stea în carantină la domiciliu sau în spaţii ale statului, dacă nu au posibilităţi. Aceeaşi măsură este indicată şi în cazul celor care au intrat în contact direct cu persoanele confirmate a fi infectate.     



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg