Efectele pandemiei: Sedentarismul a dus la modificări de greutate, de postură şi de comportament în rândul copiilor

1 copil facand miscare in aer liber asociatia kinetobebe jpg jpeg

Pandemia de coronavirus a modificat multor persoane stilul de viaţă. Efectele sale nu sunt vizibile doar pe adulţi, ci şi pe cei mici. În urma unui studiu realizat recent s-a descoperit că din cauza lipsei de mişcare peste 30% dintre copii au modificări de comportament şi 27,7 % dintre ei au modificări de greutate.

Asociaţia KinetoBebe a lansat părinţilor invitaţia de a vorbi despre modul în care cei mici au reuşit să facă mişcare în pandemie şi despre efectele care sunt deja vizibile în dezvoltarea lor sănătoasă din punct de vedere neuromotor. Din sondaj reiese că în perioada pandemiei doar 26.8 % dintre copii au ieşit din casă zilnic la plimbare şi cele mai multe activităţi fizice ale lor au fost: mersul în parc cu bicicleta sau cu rolele, joaca în curte sau alte sporturi de agrement.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 745 de părinţi de pe tot teritoriul României, din mediul rural şi urban. Datele cu cel mai mare impact din studiu arată că 68,7% dintre părinţi au observat modificări de postură, de comportament sau de greutate la copiii lor şi 50,4 % dintre ei iau în considerare vizita la un specialist pentru a diminua efectele acestea.

Părinţii apelează cel mai des la bunici pentru ajutor

Părinţii se bazează cel mai mult pe bunici în activitate fizică a copiilor. Procentul celor care simt că pot apela la sprijinul şi recomandarea specialiştilor (medic de familie, kinetoterapeut, psiholog, antrenor, cadre didactice din grădiniţă sau şcoală) este redus.

„Noi am văzut de luni de zile în cabinete copii cu modificări mari în postura, cu întârzieri în dezvoltare din cauza lipsei de mişcare, dar pentru a trage un semnal de alarmă cât mai corect am lansat un sondaj online. Pentru că efectele negative sunt deja mari încurajăm politicile publice pentru reducerea sedentarismului în rândul copiilor şi ne propunem să ajutăm părinţii cât putem de mult să conştientizeze legătură dintre lipsa de mişcare şi starea psiho-emoţională a copiilor, a dezvoltării lor sănătoase‟ declară Raluca Chişu, fondatoarea Asociaţiei KinetoBebe.

Nu s-a mai putut păstra rutina activităţilor fizice în familie

Conform noului studiu doar 51,2 % dintre copii au avut parte de joacă în aer liber în perioada pandemiei, iar peste 30% dintre părinţi declară că nu au mai putut păstra rutina activităţilor fizice în familie.

„Este suficient ca un copil să adopte o poziţie asimetrică (incorectă) pentru o perioadă de 6 săptămâni până la 3 luni astfel încât engrama lui motorie să o recunoască ca o poziţie normală. De aceea nu e suficient doar să-i spunem copilului să stea drept, el are nevoie de activitate fizică pentru ca musculatura lui să menţină un aliniament postural corect‟ declară Iulian Nicolae, coordonatorul departamentului de Kinetoterapie, Asociaţia KinetoBebe.

Comportamentul sedentar duce la apariţia multor boli

Schimbările în rutina activităţilor fizice în familie şi comportamentul sedentar datorate efectelor perioadei pandemice Covid 19 pot să devină permanente şi să aibă efect îndelungat asupra stării de sănătate a copiilor. Reducerea activităţii fizice, duce la: modificări de postura şi diagnostice ortopedice, la apariţia bolilor cardiovasculare, la creşterea riscului de diabet, depresii şi la diferite dependenţe.

Echipa Asociaţiei KinetoBebe acţionează în sprijinul copiilor în recuperarea pediatrică, oferind servicii de Kinetoterapie, Logopedie şi Psihologie. Centrele de Recuperare Pediatrică KinetoBebe sunt de peste 10 ani în Bucureşti şi au experienţa a peste 10.000 de copii trataţi, în trei clinici. Pe lângă acestea, KinetoBebe organizează conferinţe şi workshopuri de informare a părinţilor şi este coorganizator al cursurilor de formare profesională pentru kinetoterapeuţi. Centrele de Recuperare KinetoBebe sunt sub coordonarea Asociaţiei KinetoBebe şi derulează programe prin care oferă burse de terapie copiilor proveniţi din familii fără posibilităţi materiale.