Nelu Tătaru şi Streinu-Cercel, despre evoluţia cazurilor de COVID-19. Ce ne-ar putea aşteapta în octombrie

1 covid 19 jpg jpeg

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, şeful Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti explică în ce condiţii s-ar putea produce o încetinire a răspândirii circulaţiei virusului SARS-CoV-2.

Nelu Tătaru, a declarat, luni, 21 septembrie, la Piatra Neamţ, că  luna pe care o traversăm a fost destul de încărcată, dar că octombrie ar putea arăta altfel, cu anumite condiţii însă: „Avem o lună septembrie destul de încărcată: redeschiderea şcolilor, cinematografelor, sălilor de spectacole, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, campania electorală, alegerile de pe 27 septembrie. Fiecare din aceste activităţi are nişte norme de aplicare şi funcţionare în vederea bunei desfăşurări şi cu riscurile cât mai mici. Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou, în jur la 1.500 cazuri, sau alternând în jurul acestei cifre. Dacă menţinem, atunci putem să ne gândim în a doua jumătate a lunii octombrie că putem avea şi o pantă descendentă. Mergem, deocamdată, pe acel platou. Suntem pe a doua cocoaşă a primul val pandemic. Sperăm să putem gestiona cu bine şi acest început de şcoală. În măsura în care rămânem în acelaşi registru, sperăm ca în a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă", a declarat ministrul Sănătăţii, citat de agerpres.ro.

Nelu Tătaru a mai spus că, în acest moment, pot fi gestionate toate cazurile, dar că reperele rămân adresabilitatea la unităţile de primiri urgenţe, terapie intensivă şi numărul de decese.   

La rândul său, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, director al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, a declarat pentru dc pentru Realitatea plus că, pentru a izola virusulşi nu pe noi, trebuie să respectăm anumite măsuri: ”Dacă nu avem grijă de noi, nu ne apără nimeni. Oricât de puternic ar fi statul, uitaţi-vă la SUA, degeaba! Sfatul meu este: haideţi să ne protejăm pe noi înşine! Pentru a ne proteja pe noi înşine trebuie să purtăm mască tot timpul. Am ieşit din casă, am ieşit cu masca pe figură. Masca trebuie să acopere şi nasul, şi cu gura! Banda metalică de deasupra trebuie amprentată pe conturul nasului şi a obrajilor. Dacă este pusă de formă, lasă zone prin care aerul pătrunde şi, o dată cu aerul care pătrunde, evident că poate pătrunde şi virusul ”, a explicat Streinu-Cercel.  

Acesta a adăugat că, dacă am mai şi învăţa să ne spălăm corect pe mâini, în circa şase-opt săptămâni circulaţia virusului ar putea fi izolată.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg