O nouă metodă de a întreţine relaţii sexuale. Ce recomandă specialiştii partenerilor de cuplu

1 pascal meier unib43nzj0s unsplash jpg jpeg

Găurile făcute în perete (engl. Glory Holes) sunt recomandate de specialiştii din Canada pentru că reprezintă cea mai sigură metodă de a întreţine relaţii sexuale post-pandemie.

Cei din cadrul Centrului de Control al Bolilor din Columbia Britanică (provincie canadiană) îi sfătuiesc pe oameni să „folosească bariere cu găuri, cum ar fi pereţii, care permit desfăşurarea actului sexual, dar care împiedică întâlnirea faţă în faţă”, scrie Daily Mail

În America, Glory holes se pot găsi în cabinele de toaletă publică, însă există ţări unde sexul în spaţiul public este ilegal. Această metodă de a întreţine relaţii sexuale este asociată, de obicei, culturii gay, însă atât persoanele bisexuale, cât şi heterosexuale pot face acest lucru. 

Specialiştii în domeniul sănătăţii recomandă în continuare purtarea măştilor, folosirea prezervativului, a lubrifiantului pentru a „reduce în continuare contactul cu saliva, cu lichidul seminal şi cu materiile fecale în timpul sexului”.

Autorităţile din New York le-a dat locuitorilor sfaturi similare, recomandând barierele fizice pentru a preveni contactul fizic. Alte state au încurajat activitatea sexuală cu ajutorul diferitelor mijloace tehnologice (apel video, skype ş.a.)

Medicii de la Universitatea Harvard au publicat un studiu în revista Annals of Internal Medicine şi au clasificat activitatea sexuală în funcţie de risc: 

Abstinenţa - comportamentul nu adaugă niciun risc de infectare cu coronavirus

Masturbarea - risc scăzut de infectare

Activitate sexuală pe platformele digitale - risc redus de infectare, dar cu posibile abuzuri online (ex. capturi de ecran fără voia celuilalt)

Sex cu persoana cu care locuieşti - risc ridicat de infecţie

Sex cu o persoană cu care nu locuieşti - risc ridicat de infecţie

Citeşte şi COVID-19: Cuplurile ar trebui să poarte mască în timp ce fac sex, conform unui studiu recent

FOTO Pascal Meier via Unsplash.com 



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg