3 obiceiuri sănătoase pentru viaţa ta sexuală

1 73146 original jpg jpeg

Dacă te simţi din ce în ce mai obosită, pentru a mai da atenţie şi acestui capitol al vieţii tale, înseamnă că trebuie să faci câteva schimbări (evident, nu de partener)! Uite trei posibile soluţii pentru problema ta.

Fă multă mişcare!Dacă vrei să „fiarbă” sângele în tine,îmbunătăţeşte-ţi circulaţia. Exerciţiile fizice pot creşte fluxul sangvin,care,în teorie,asigură o partidă de sex mult mai plăcută,deoarece,în esenţă,excitaţia sexuală,atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei,implică creşterea fluxului de sânge,către zona genitală. Iar asta,îţi garantează un libidou ridicat. Sună bine,nu?

Exerciţiile cresc numărul de endorfine,endorfine care îţi ridică moralul şi îţi asigură o stare de spirit bună. Ca sa nu mai zic de energie.

Oricum,printr-un program zilnic de exerciţii sau o alergare uşoară,ai să observi cum ţi se tonifică,puţin câte puţin,întreg corpul. Şi o dată cu asta,te vei simţi mai „apetisantă”. Cum se spune,o mână o spală pe cealaltă!  

Dacă nu ştiai,află că din cauza arterelor înfundate cu grăsime,sângele nu poate ajunge  în zona genitală,pentru a-ţi facilita excitarea. Prin urmare,şi la el,dacă stai să te gândeşti,există o legătură între bolile de inimă şi disfuncţia erectilă.

Excesul de greutate,de asemenea,se pune în calea hormonilor tăi,iar dacă se ajunge la obezitate,echilibrul dintre estrogen şi testosteron se poate schimba radical. Ai mare grijă!

Nutriţia contează mult prea mult,ca să nu-i dai atenţia potrivită. De exemplu,deficitul de fier duce la oboseală,care,la rândul său,scade libidoul. Alege cu grijă alimentele dietei tale!

Ce zici de o vacanţă,cât se poate de simplă? Dar despre a comunica mai mult cu partenerul tău?

Oamenii suprasolicitaţi zi de zi,tind să se închidă în ei şi dezvoltă tot soiul de probleme sau frustrări.

Tocmai de aceea,este recomandat să încerci să ieşi din rutină,ori de câte ori ai ocazia. O mică escapadă,de un weekend,dar şi alte activităţi,care să vă implice pe amândoi,pot rezolva şi reduce din stresul cu care tinzi să te obişnuieşti.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg