Care este fructul afrodisiac pentru femei
Merele stimulează apetitul sexual al femeilor. O spun cercetătorii italieni, în urma unui studiu la care au luat parte 731 de femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani.
Potivit studiului,citat de Mediafax,există o legătură între intensificarea funcţiei sexuale şi consumul zilnic de mere. Femeile care au luat parte la experiment au fost rugate să spună câte mere mănâncă în fiecare zi,dar şi ce alte alimente consumă.
Apoi,femeile au fost împărţite în două grupuri,unul care mânca mere în mod regulat-peste un măr pe zi-şi altul care nu consuma mere zilnic. După aceea,participantele la studiu au fost rugate să completeze un chestionar intitulat "Indexul funcţiei sexuale a femeii".
Chestionarul a inclus 19 întrebări referitoare la activitatea sexuală a participantelor la studiu,inclusiv frecvenţa şi satisfacţia generală.
Cercetătorii au descoperit că femeile care consumau un măr pe zi au obţinut un scor mai mare,ceea ce indică faptul că merele au contribuit la creşterea plăcerii sexuale.
Potrivit studiului,consumul regulat de mere a crescut gradul de lubrifiereşi funcţia sexuală,cercetătorii explicând acest lucru ca urmare a faptului că merele conţin florizin,un compus care este asemănător cu un hormon feminin,estradiolul,care joacă un rol important în excitarea sexuală.
"Studiul sugerează o relaţie potenţială între consumul zilnic de mere şi o sexualitate îmbunătăţită în rândul populaţiei noastre feminine",se precizează în studiul cercetătorilor italieni.
În afară de mere,mai există numeroase alimente cu efect aphrodisiac pentru femei. Astfel,printre acestea se numără ardeiul iute,care are un rol important în eliberarea endorfinelor. Se întâmplă acest lucru datorită conţinutului bogat de capsaicină. Şi ghimbirul,busuioculşi feniculul se numără printre plantele cu un efect afrodisiac.
Mai citeşte şi: