Ce e obligatoriu să ştii înainte de căsătorie. Observă cu atenţie obiceiurile partenerului!

1 shutterstock 1579679650 jpg jpeg

Eşti logodit, îndrăgostit şi te pregăteşti pentru ziua cea mare. Cu toate acestea, poţi spune cu adevărat că eşti pregătit pentru viaţa de căsătorie? Chiar dacă vorbim despre o potrivire bună pentru început, cuplurile nu ştiu doar instinctiv cum să aibă o relaţie bună.

Fiecare relaţie – indiferent cât de sănătoasă, fericită şi cu implicare reciprocă este – va experimenta dificultăţi mai devreme sau mai târziu. Noi îţi semnalăm câteva lucruri primordiale pe care ar trebui să le cunoască toate cuplurile înainte de a se căsători.

Cum sunt relaţiile de familie

Cum se înţelege viitorul tău soţ cu familia lui? Sunt apropiaţi sau mai degrabă distanţi? Au existat conflicte în familia lui? Aceste informaţii sunt foarte semnificative, înainte de a ajunge la altar cu el, pentru că multe dintre greşelile din familia de origine a partenerului se pot repeta sau reapar în căsnicia lui. Este foarte important ca perechile care se gândesc la căsătorie să vorbească despre aceste lucruri fără a judeca, să asculte şi să înţeleagă experienţa partenerului. Se creează, în acest fel, un nivel profund de încredere, fără de care niciun mariaj nu rezistă pe termen lung.

Detalii despre finanţele partenerului

Banii pot fi un subiect atât de delicat încât, pentru unele cupluri, a vorbi despre asta poate fi mai incomod decât a discuta despre sex. Totuşi, dacă luaţi în considerare mariajul, amândoi ar trebui să vă dezvăluiţi întreaga situaţie financiară. De acolo, începeţi să decideţi: care este cel mai bun mod de a gestiona finanţele? Multe cupluri tinere aleg astăzi un singur cont comun, plus propriile conturi separate. Capitolul financiar este unul delicat, despre care ambii parteneri trebui să discute, pentru a nu se simţi, mai târziu, controlaţi sau în nesiguranţă. Neîncrederea şi problemele din mariaj apar frecvent din cauza finanţelor. Este unul dintre motivele principale pentru care oamenii divorţează, aşa că cel mai bine este să gestionaţi acest capitol cât se poate de clar.

Fii atentă la obiceiurile partenerului!

Este un lucru pe care trebuie să-l iei în considerare încă de când vă mutaţi împreună. Din momentul în care veţi împărţi aceeaşi locuinţă non-stop, este foarte greu să nu apară un uşor sentiment de sufocare. Iar pentru a preveni asta, e important să ştii cu cine ai de-a face. Acordă atenţie obiceiurilor partenerului, observă cât de ordonat este acesta, cât de mult este înclinat să te ajute în treburile casei şi, cel mai important, ce vicii are şi cum gestionează emoţii precum furia. Psihologii recomandă ca un cuplu să petreacă cât mai mult timp împreună pentru a-şi învăţa reciproc obiceiurile înainte de a face un pas înainte precum mutatul împreună şi, apoi, căsătoria. Sunt o mulţime de ajustări care trebuie făcute atunci când locuiţi împreună şi este important să ştii la ce să te-aştepţi.

Stabiliţi limitele în cuplu

Trebuie precizate limitele personale, mai ales înainte de a locui în acelaşi spaţiu, pentru (sperăm cu toţii) totodeauna. Pentru a se proteja de scenariile incomode, cuplurile trebuie să ia în considerare următoarele întrebări: Cine plăteşte pentru ce? Veţi ieşi doar mereu împreună sau aţi dori şi timp separat, cu prietenii? Când şi cât de des vă veţi verifica unul pe celălalt prin mesaje sau telefoane? Întrebările de mai sus s-ar putea să nu genereze o discuţie plăcută, dar vă vor face viaţa mai uşoară. Un astfel de „check-in‟ zilnic sau săptămânal vă ajută să vă înţelegeţi aşteptările şi să rămâneţi pe aceeaşi pagină. Discuţiile regulate de acest gen vor deveni mai uşoare în timp şi voi, la rândul vostru, veţi deveni mai buni comunicatori.

Nu veţi fi mereu „îndrăgostiţi‟

Da, mariajul vine cu suişuri şi coborâşuri şi trebuie privit mai degrabă ca un parteneriat. Vei avea chiar perioade în care vei simţi, probabil, că nu-ţi mai iubeşti la fel de mult partenerul, iar acest lucru este normal. Poţi fi cu cel mai perfect partener din lume pentru tine şi, cu toate acestea, vei trece prin momente în care vei simţi că nu mai eşti implicată şi la fel de îndrăgostită. Ei bine, terapeuţii de cuplu susţin că în acele momente este important să te ancorezi pe valorile pe care tu şi el le împărtăşiţi ca şi cuplu, în loc să cedezi sentimentelor pe care crezi că ar trebui să le ai. Să rezişti şi la greu, cu alte cuvinte.

Când situaţia devine grea, nu renunţa!

În zilele noastre, multe cupluri tinere căsătorite divorţează foarte curând – la mai puţin de cinci ani de la căsătorie, spun statisticile. Există această mentalitate nouă în lumea de azi că, dacă ceva nu funcţionează pentru tine, ar trebui să scapi de el. Dar conflictele în căsătorii şi relaţii pot fi, de fapt, oportunităţi de a creşte împreună. Cu excepţia cazului în care te confrunţi cu abuz sau alt comportament intolerabil, oferă-ţi şansa de a încerca să rezolvi lucrurile şi nu alege calea cea mai dureroasă: divorţul.

@shutterstock



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg