Cu libidoul din nou la start

1 69748 original jpg jpeg

Uneori, se întâmplă să nu ai chef de mângâieri. Primul pas pentru rezolvarea problemei este să înţelegi de ce, iar al doilea – să găseşti soluţiile. Dar să le luăm pe rând.

Libido şi dorinţă:care sunt diferenţele?

Între libido şi dorinţă nu se poate pune semnul egalităţii. Freud a fost cel care a explicat că libidoul este de fapt instinct sexual,un reflex al laturii noastre animalice. Dorinţa în schimb este îndreptată spre o anumită persoană. Dacă ai chef să faci dragoste înseamnă că ai un libido crescut. Dacă însă ai chef să faci dragoste cu cineva anume înseamnă că o doreşti numai pe acea persoană şi că vă leagă sentimente puternice.

Mult şi degeaba?

Deşi sunt foarte activi din punct de vedere sexual,românii nu pun mare preţ pe viaţa sexuală. Cel puţin asta reiese dintr-un studiu realizat la nivel european anul trecut. Astfel,românii fac sex de 12 ori pe lună,însă doar 60% dintre bărbaţi şi 45% dintre femeile din România au declarat că sexul este foarte important pentru ei.

Citeşte şi:

Şi certurile pot stimula libidoul!

Top 3 alimente care măresc libidoul

De ce oscilează?

Evident,fiecare dintre noi se naşte cu nevoi sexuale diferite. Aşa se explică faptul că unii au chef să facă dragoste mai des decât alţii. În afară de asta,libidoul variază de-a lungul vieţii din mai multe motive. Unul dintre ele este vârsta,libidoul crescând de la 18 la 25 de ani,pentru ca apoi să scadă treptat. Rutina,bat-o vina!

Cuvântul acesta nu ne face nicio plăcere,dar cu timpul actul sexual devine mecanic şi plictisitor. Şi din nou se explică de ce nu mai ai chef ca atunci când l-ai cunoscut. Pe de altă parte,în perioadele aglomerate şi stresante,libidoul scade,iar acest lucru  este de înţeles. Serviciul,copiii,treburile casnice şi toate celelalte lucruri pe care trebuie să le rezolvi nu-ţi mai lasă deloc energie. Şi odată ajunsă în pat,fie te gândeşti la ce mai ai de făcut a doua zi,fie vrei să adormi cât mai repede. 

Alteori,scăderea libidoului are cauze psihice:stima de sine scăzută,o imagine proastă,complexele sau depresia te pot face să te simţi neatrăgătoare şi nedorită. Iar dacă iei medicamente (chiar şi unele anticoncepţionale) sau eşti bolnavă,libidoul are iar de suferit. De foarte multe ori însă,lipsa dorinţei reflectă tensiunile din cuplu:certurile,resentimentele,jignirile sau,pur şi simplu,faptul că nu te simţi apreciată,toate au ca rezultat scăderea dorinţei. 

Cel mai bun afrodiziac este tandreţea,sunt de părere psihologii. Când întâmpini o problemă de orice fel,cel mai bine este să-i explici partenerului prin ce treci. Altfel nu va înţelege de ce-l respingi,iar lucrurile se vor înrăutăţi şi,mai ales,nu se vor rezolva de la sine. Ajutorul lui te poate ajuta să treci mai uşor peste greutăţi şi să-ţi recapeţi dorinţa.

Recapătă-ţi încrederea

Dacă eşti complexată,e nevoie să faci un efort şi să încerci să ai mai multă grijă de tine. Sportul,vizitele la centrele de înfrumuseţare sau,şi mai simplu,o rochie nouă care te pune în valoare,toate pot face minuni în cazul femeilor care nu sunt sigure pe ele. Şi complimentele lui îţi pot fi de mare ajutor. Reaminteşte-i că este nevoie de un efort din partea ambilor parteneri.

Sfat

Romantismul şi gesturile tandre vă pot ajuta să depăşiţi toate momentele de impas.



Recente

Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg