Cum îi arăţi dragostea fără să i-o spui în cuvinte. Metode simple de a-i demonstra că-l iubeşti
Se spune că este greu să păstrezi o relaţie vie, atunci când se aşază mai mulţi ani peste ea. Tandreţea de la început este înlocuită cu rutina, iar partenerii de viaţă au tendinţa să se ia de buni, fără să mai depună vreun efort. Declaraţiile de dragoste, chiar şi după ani de mariaj, ar trebui să facă parte din obiceiurile voastre de cuplu, pentru ca povestea voastră să nu aibă de suferit.
Când vorbim despre declaraţii, nu ne referim la un „Te iubesc“ aruncat în grabă, ca un automatism sau ca o obligaţie de cuplu, golit de semnificaţii. Iubirea poate şi trebuie să fie demonstrată prin multe alte moduri, cât se poate de simple şi de la îndemâna ta. Cum poţi să-i spui cât de mult înseamnă pentru tine, indirect?
Mesaje de iubire
Dacă eşti genul care-şi exprimă mai uşor sentimentele în scris, profită de acest lucru! Un mesaj drăguţ, trimis din neant, în care să-i urezi o zi bună şi pe care să-l închei cu un „Te iubesc“ chiar înseamnă mult pentru el şi i-ar putea însenina ziua. Mai romantic şi o impresie şi mai puternică ar face-o această declaraţie scrisă pe o bucată de hârtie, alături de cina pe care o pregăteşti chiar tu pentru voi doi. Dacă nu i-ai mai spus de ceva vreme cât de mult înseamnă pentru tine, ai putea să-l surprinzi cu o mică scrisoare de dragoste lăsată pe biroul lui, înainte să pleci la lucru sau la cumpărături. Atenţie! Ai grijă să nu-l bombardezi cu astfel de mesaje de mai multe ori pe zi, pentru ca declaraţiile tale să nu devină, de fapt, agasante.
Mici cadouri, fără ocazie
Cadourile sunt mai apreciate dacă le faci atunci când el nu se aşteaptă să le primească. Nu vorbim de un lucru costisitor, ci de o atenţie care să-i arate că te gândeşti la el, atunci când nu sunteţi împreună. Ceva reprezentativ pentru el, un lucru legat de o amintire de-a voastră sau de vreun hobby de-al lui, un obiect cu încărcătură sentimentală ar putea să-l mişte mai mult decât ceva mai scump, dar impersonal. Şi bărbaţii pot fi sensibili, să ştii! Dacă eşti genul creativ, poţi crea chiar tu această atenţie pentru el, cum ar fi să scoţi pe hârtie poza lui preferată şi s-o înrămezi pentru el. Un voucher la masaj sau la sală, dacă este genul sportiv, sunt alte idei de cadouri binevenite, mai ales dacă le faci, repetăm, fără vreo ocazie specială.
O mângâiere şi un sărut: combinaţia perfectă
Într-o relaţie în care a intervenit rutina sau, şi mai mult, au apărut copiii, partenerii de viaţă uită de acele mici gesturi de tandreţe. Sau sunt prea ocupaţi şi obosiţi pentru a mai fi şi afectuoşi. Nu doar femeile au
nevoie de reconfirmarea iubirii partenerului. Şi bărbaţii suferă atunci când simt pe pielea lor că jumătatea lor devine din ce în ce mai „rece“. Câteodată, o îmbrăţişare şi un sărut venite pe nepusă masă pot compensa lipsa unui „Te iubesc“. În plus, nu lăsa sărutul de bun-venit sau de bun-rămas să dispară din cotidianul vostru şi încearcă să fii mai tactilă, chiar dacă simţi că nu mai ai ce dovedi în relaţia voastră.
Gătitul...din inimă
Cunoşti foarte bine zicala „cea mai rapidă cale către inima unui bărbat este stomacul lui“. Nu te încurajăm să devii o bucătăreasă cu normă întreagă, ci să-l surprinzi, din când în când, cu o cină sau cu un prânz gătit din inimă. Când se întâmplă asta, şi mâncărurile tale au un gust deosebit. Aceasta este cea mai practică demonstraţie a iubirii pe care o simţi pentru iubitul tău, mai ales dacă-i pregăteşti felul preferat de mâncare. Tot un gest de iubire este şi când îi pregăteşti un pachet pentru serviciu sau în cazul în care pleacă în vreo deplasare. În plus, este şi un mod sigur de a-i reaminti despre tine când nu eşti acolo.
Faptele vorbesc
Dacă unii oameni adoră să audă cât de mult îi iubeşti, alţii nu înţeleg acest lucru până nu transformi cuvintele în fapte. Şi nu ne referim neapărat la actul fizic al iubirii, cât mai ales la acţiuni care să le demonstreze cât ţii la ei. Pentru că tot suntem în plin sezon al Sărbătorilor de iarnă, poţi, de exemplu, să îi propui tu să faceţi o vizită părinţilor lui (păstrând, bineînţeles, regulile de siguranţă impuse de pandemie), ştiind cât de mult îşi doreşte asta. Un compromis din partea ta în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, şi anume să vizionaţi împreună un film ales de el, este, iarăşi, un gest mic, dar important pentru el. Preluarea, într-o zi, a unei atribuţii pe care ştii că el o urăşte, cum ar fi strânsul rufelor de pe uscătorul de rufe, ar fi, iarăşi, un lucru extrem de apreciat de el. Nu exagera, însă, şi nu deveni menajera lui doar pentru a-i arăta cât de mult îl iubeşti!