Cum să-i spui că l-ai înşelat

1 69881 original jpg jpeg

Să fii sinceră în ceea ce priveşte infidelitatea ta este un subiect cât se poate de delicat. Însă este bine să fii tu cea care mărturiseşte, decât să afle de la altcineva. Află cum să-i spui că l-ai înşelat, ca să vă fie cât mai uşor.

Alege momentul potrivit

Este recomandat să nu-l minţi mult timp,dar nici nu-i poţi spune oricând şi oriunde. Dacă îţi faci griji pentru siguranţa ta,în caz că are un trecut mai violent,este recomandat să-i spui într-un loc public. Dacă este mai liniştit din fire,acasă este locul cel mai potrivit,iar ca timp vineri seara,când va avea zilele de weekend la dispoziţie să se obişnuiască cu ideea şi să discutaţi.

Nu plânge

Dacă-ţi vor da lacrimile încă de la primele cuvinte nu vei putea să discuţi în linişte cu el. Nu tu ai nevoie de consolare,ci el,aşadar trebuie să fii cât mai puternică şi să vorbeşti despre motivele care au condus la infidelitate,să-i spui că regreţi fapta ta şi să vedeţi ce veţi face în continuare.

Nu-l învinui

Chiar dacă te-ai simţit neglijată şi acesta a fost unul dintre motivele care te-ai făcut să calci strâmb,acest lucru nu înseamnă că trebuie să arunci responsabilitatea actelor tale asupra lui. Dacă infidelitatea ta este cea care va pune capăt relaţiei poţi vorbi despre lucrurile care te-au deranjat,pentru a fi cât mai sinceră cu el.

Acordă-i timp şi spaţiu

În funcţie de personalitatea lui,va avea nevoie de câteva zile pentru a se împăca cu ideea că l-ai înşelat şi să-şi analizeze sentimentele. Poate el va dori să te ierte şi să mai acorde o şansă relaţiei voastre,dar dacă insişti,va fi tentat să ia o hotărâre radicală,care poate însemna sfârşitul relaţiei voastre.

Fii pregătită pentru ce e mai rău

Dacă el nu este singurul care ştie că l-ai înşelat,se va teme că vor afla şi alţii,cum ar fi familia lui sau colegii de la muncă,iar de multe ori orgoliul masculin este mai presus de sentimente. Aşadar,chiar dacă regreţi ceea ce ai făcut şi încă îl mai iubeşti,el poate decide că greşeala ta nu poate fi iertată.



Recente

shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg
cuplu matur  foto   Shutterstock jpg
Inainte de casatorie jpg
sexy  foto   Shutterstock jpg
Ce este teoria cepei si de ce e utila in relatii  Sursa foto shutterstock 1811847472 jpg
Iată totul despre testele rapide pentru boli cu transmitere sexuală și cum să le faci! jpg
diferenta de varsta jpg
Cupluri fericite jpg
cuplu jpg
7 indicii ca partenerul este nesigur pe tine  Sursa foto shutterstock 1926380891 jpg
seducție  foto   Shutterstock jpg