De ce iubim bărbaţii

1 55097 original jpg jpeg

Ştie cu ce cuvinte să te înveselească atunci când eşti supărată, iar în braţele sale puternice simţi că nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Dacă ar fi să pui pe hârtie de ce ţii la el, ai putea să te rezumi la un singur lucru?

Chiar şi atunci când vă certaţi şi crezi că n-o să-l ierţi niciodată,se întâmplă să aveţi o discuţie în care-ţi mulţumeşte că exişti şi că eşti a lui. Lista de motive pentru care îi apreciem pe bărbaţi e lungă,dar la ce se opresc femeile întâi şi întâi? Am provocat câteva cititoare să ni se destăinuie.

Cristina Mihaela Mareş,25 de ani,Vălenii de Munte

simeon stalpnicul png

''Eu îndrăznesc să spun că bărbaţii sunt «un rău necesar»! E drept că ne fac să ne simţim frumoase şi importante! E frumos să iubeşti şi să fii iubită,să primeşti câte un mesaj în care să ţi se reamintească faptul că eşti minunată! Însă,haideţi s-o recunoaştem,nu putem trăi fără bărbaţi,aşa cum nici ei nu pot trăi fără noi!“

Alexandra Toader,35 de ani,Bucureşti

simeon stalpnicul png

„Cred că iubim bărbaţii pentru că ne răsfaţă,ne ocrotesc şi ne protejează. Ne fac să devenim mame,ne sunt prieteni,sunt alături de noi când avem nevoie să ne asculte şi să ne îmbărbăteze. Deşi poate uneori le e greu s-o arate,problemele noastre devin şi ale lor şi... totul se rezolvă astfel mai uşor.“

simeon stalpnicul png

Ioana Mihăilă,36 de ani,Breaza

simeon stalpnicul png

„Iubesc bărbatul de lângă mine pentru că mă completează. Ne asemănăm,gândim la fel,suntem fericiţi atunci când suntem împreună. Cu el pot să discut câte-n lună şi-n stele,lângă el am ajuns să mă cunosc mai bine. Poate sună a egoism,dar îmi place că sunt lângă el,şi asta cred că i-o datorez lui,pentru că şi el a fost lângă mine mereu.“

Ioana Cenuşă,27 de ani,Bucureşti

simeon stalpnicul png

„Iubim bărbaţii pentru că ne fac să zâmbim şi pentru că sunt mai buni confidenţi decât femeile. Sunt adorabili atunci când fac vreo boacănă prin casă şi nu ştiu să mintă. Ca să nu mai vorbim că,atunci când sunt descoperiţi,au un fel stângăcie dulce în a-şi recunoaşte greşeala. Iubim bărbaţii care ştiu să ne surprindă,dar dacă ar fi să rezumăm,îi iubim pentru că sunt de neînlocuit.“

Ema Tomoescu,20 de ani,Târgu Jiu

simeon stalpnicul png

„Îi iubim pentru că sunt romantici şi nu aşa de cicălitori precum noi,femeile. Ne place că-şi cer mereu scuze,de frică să nu ne piardă. Apreciem faptul că sunt puternici şi lângă ei ne simţim mereu protejate. Îi adorăm pentru că,atunci când vor,sunt bucătari foarte buni. Şi nu în ultimul rând,pentru că,vrem să recunoaştem sau nu,păstrează mai bine un secret decât femeile.“

Ştiai că...

 ...in fiecare zi,in intreaga lume,au loc in jur de 115.000 de căsătorii? ...cea mai veche scrisoare de dragoste are 534 de ani şi este expusă la Biblioteca Britanică din Londra? ...cea mai scumpă nuntă a fost cea dintre Prinţul Charles al Marii Britanii şi prinţesa Diana,costul acesteia ridic\ndu-se astăzi la 110 milioane de dolari? ...cea mai lungă căsnicie din lume a fost cea a unui cuplu britanic,cei doi fiind impreună la bine şi la rău timp de 87 de ani şi 226 de zile? ...cea mai lungă scrisoare de dragoste a fost scrisă]n 2012,de Dragobete,pe Lipscani,şi are dimensiunea de 2 m lăţime şi 4,5 m lungime?



Recente

Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg