Lucruri care-i dezgustă pe bărbaţi

1 79568 original jpg jpeg

Chiar dacă bărbaţii sunt mult mai toleranţi la defecte şi imperfecţiuni, nu trebuie, totuşi, să le lăsăm de izbelişte simţul estetic. Sau, cum să-i mai spunem.... sensibilitatea. Sunt câteva chestii care-i gonesc de lângă tine, chiar şi pe ei, marii amatori de senzaţii tari.

Transpiraţia

Sunteţi amândoi dezbrăcaţi şi maximum de excitaţi. Mirosurile, transpiraţia, chiar şi sunetele ciudate pot să devină instantaneu erotice. Pentru tine, adică. Pentru că s-ar putea ca pentru el să nu. În Arhivele Comportamentului Sexual, un catalog de studii contemporane, la femeile excitate senzaţia de scârbă se atenua considerabil, spre deosebire de bărbaţi, la care nu existau modificări majore de stare. Cu alte cuvinte, chiar şi în cele mai excitante momente, tipii simt şi ei scârba, dacă, bineînţeles, e ceva care să le-o provoace. Un alt studiu a scos în evidenţă faptul că până şi bărbaţii, care par să nu fie atât de ataşaţi de idea de curăţenie ca femeile, se simt respinşi de mirosul de transpiraţie al partenerelor lor, când acestea, în loc să se ducă să-şi facă duş, sar pe ei. Nu! Indiferent de cât eşti de bine lucrată, sari mai degrabă în cadă, nu pe el! Eventual, puteţi să săriţi amândoi. În cadă!

Îţi miroase gura

Una e să-ţi miroasă respiraţia a usturoi ocazional şi alta e să-ţi miroasă respiraţia în fiecare zi, în mod constant, fără, măcar, vreo cauză aparentă. Nimic nu ucide cheful de sex mai uşor decât respiraţia urât mirositoare. Dacă eşti un caz serios de halitoză (respiraţie urât mirositoare), în mod cert ai necazuri în a-ţi găsi pe cineva. Rezolvă-ţi problema urgent! Fuguţa la stomatolog!

Eşti prea timidă

Dacă n-ai încredere în tine se vede de la o poştă. Nici asta nu e prea excitant pentru un tip. Dacă-l respingi atunci când vrea să preia controlul asupra ta îi spune lui că n-ai încredere în tine, că nu te cunoşti. Dacă-l laşi să preia frâiele asupra ta poate fi extrem de excitant dar şi de distractiv. Lasă-te dusă de val, mai ales dacă sunteţi împreună de ceva timp! N-are rost să-l îndepărtezi printr-o atitudine reticentă!

Eşti la ciclu şi nu-l anunţi

Începeţi „lupta“ dar uiţi să-I spui că eşti însângerată ca războinicii adevăraţi… Greşit. S-ar putea ca lui să nu-I placă asta, aşa că trebuie să-l anunţi din prima şi să-l laşi să decidă dacă mai vrea să continue sau aşteaptă câteva zile până-ţi trece. Potrivit unor studii recente, 60% dintre tipi se simt inconfortabil să facă sex în timpul ciclului, dar dacă eşti prinre cele 40% care nu se simt aşa, dă-i bice! Nu înainte să-l anunţi!

Vorbeşti mai urât ca un microbist

80% dintre cupluri vorbesc urât în timpul sexului. Se pare că asta li se pare excitant. Dar unele gagici pur şi simplu îşi întrec partenerii la argou, de le trebuie ăstora dicţionar ca să-nţeleagă ce au spus partenerele lor. Oricât eşti de tare la vorbitul murdar, încearcă să edulcorezi puţin limbajul.

Le place să te sărute acolo jos…

… dar e ceva acolo jos care îi respinge! Oh, nu! S-ar putea ca vaginul tău să ţipe îngrozitor emiţând mirosuri greu de suportat! Mai mult decât orice, mirosurile în zona vaginală semnalează o infecţie! Să nu te miri că i-ai mutat nasul! Mergi la medic!



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg