Remedii florale care te ajută să atragi marea dragoste

1 69362 original jpg jpeg

Aceste remedii sunt clasificate ca medicina vibraţională, cum sunt homeopatia şi acupunctura. Dar noi avem o forţă de energie prezentă în corp, minte şi simţuri. De aceea, atunci când această forţă este echilibrată, corpul are capacitatea de a se auto-vindeca.

Remediile florale sunt realizate prin strângerea de flori la piept,pe care apoi le pui într-un bol de cristal,care este umplut cu apă de izvor. După câteva ore,apa care este lăsată la lumina soarelui,devine imprimată cu energia acelei flori.Apa este apoi pusă într-o sticlă,şi este depozitată deoparte şi se bea din ea câte puţin în fiecare zi. A nu se confunda cu aromoterapia,deoarece aceste remedii sunt fără miros. Cu ajutorul acestor remedii se crede că este atrasă pozitivitatea şi echilibrul,păstrând la distanţă orice energie negativă. 

O mică istorie despre remediile florale:

Remediile florale au fost descoperite în 1930 de către dr. Edward Bach,care a observat că pacienţii sunt mai fericiţi şi se recuperau mai repede,ceea ce indica că boala începea din starea de spirit. Acesta a făcut lucrarea vieţii sale,şi a găsit un tratament care vindecă cu adevărat,fiind unul care tratează simptomele fizice şi stresul emoţional.

Dr. Bach a creat în cele din urmă un sistem de vindecare complet,format din 38 de esenţe diferite,cu o floare pentru fiecare tip de emoţie umană.

Cum se folosesc:

La fel ca yoga sau mâncatul sănătos,remediile florale pot fi folosite ca o terapie de susţinere pentru a creşte vibraţia şi păstrarea strălucirii. Ele ajută la manifestarea vieţii pe care fiecare şi-o doreşte cu adevărat,prin atragerea dragostei şi încrederii,şi prin eliminarea convingerilor limitative.

Remediile florale pentru a găsi marea iubire:

Îţi poţi personaliza propria formulă de dragoste prin combinarea a trei sau patru esenţe într-una singură,puse împreună într-o sticluţă. Odată ce le-ai găsit pe cele care rezonează cu tine,pune câte o picătură din sticlă,pe care o umpli apoi cu trei sferturi cu apă de izvor,şi mai adaugi 4 picături din fiecare esenţă aleasă. Adaugă un pic de oţet de mere peste ele pentru a se păstra. Se agită uşor. Se iau 4 picături din acest amestec,pe care-l pui sub limbă,de patru ori pe zi. Aştepţi să se vadă o schimbare,după o lună sau mai puţin. 



Recente

Design fără titlu (1) png
young couple wearing hat with scarf valentine s day covered face with red hearts stick with i love you text pleased guy looking girl isolated blue background jpg
46 47 shutterstock 531340603 jpg
46 47 shutterstock 2456051453 jpg
happy couple playing together bedroom jpg
46 47 shutterstock 2444469851 jpg
48 49 shutterstock 2373648491 jpg
medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg