Semne că partenerul tău nu vrea o relaţie serioasă

1 69881 original jpg jpeg

În sfârşit ai găsit o persoană cu care simţi că ţi-ar plăcea să împarţi totul, însă el pare că nu are aceleaşi gânduri? Fii atentă la semnalele pe care le transmite, să le poţi interpreta, ca să-ţi dai seama ce îşi doreşte cu adevărat.

Nu îşi arată niciodată afecţiunea în public

Fereşte-te de un partener care nu este constant în a-ţi arăta afecţiune. Dacă ţi se pare că este foarte distant,există două posibilităţi:fie chiar nu îi place să îşi arate afecţiunea de faţă cu alte persoane,fie nu simte nevoia să o facă. Totuşi,mici gesturi de tandreţe nu ar trebui să lipsească,mai ales dacă partenerul tău chiar este îndrăgostit de tine.

Vorbeşte tot timpul despre fosta iubită

Toţi oamenii au tendinţa de a compara relaţia actuală cu precedenta şi micile referiri ocazionale nu sunt un semn de alarmă. Totuşi,când asta se transformă într-un tipar şi orice ţi-ar spune el se leagă cumva de fosta,atunci da,există o problemă.

Totuşi,dacă pare că ar vrea să te cunoască mai bine,ascultă-ţi intuiţia şi vezi dacă merită sau nu să te implici într-o relaţie.

Întârzie mereu la întâlniri

Aţi stabilit să ieşiţi în oraş,dar îl aştepţi mai bine de o jumătate de oră? Poate că punctualitatea nu este punctul lui forte,dar lucrurile nu pot decurge aşa de fiecare dată. Dacă se întâmplă un astfel de lucru,iar el nici măcar nu îşi cere scuze pentru faptul că a întârziat,înseamnă că este egoist şi nepăsător. Ai putea să stai cu un astfel de bărbat?

Nu îţi face surprize plăcute

Oricărei femei îi place să fie surprinsă într-un mod plăcut,dacă nu tot timpul,măcar din când în când. Dar ce te faci dacă bărbatul de care eşti îndrăgostită nu face nimic în acest sens? Îi poţi spune într-un mod subtil că ţi-ar plăcea să îţi facă,uneori,mici surprize şi să aştepţi momentul. În cazul în care nu funcţionează,există două posibilităţi:fie nu îi stă în fire să facă pe romanticul şi atunci îţi va fi destul de greu să îl schimbi,fie nu îi pasă de relaţia în care este angajat. Indiferent de situaţie,decizia este în mâinile tale.

Nu este interesat de familia sau prietenii tăi

Bărbaţii care sunt plictisiţi de poveştile despre familia sau prietenii tăi amână momentul unei relaţii serioase. Lipsa interesului lui asupra lucrurilor care sunt importante pentru tine semnifică faptul că este egoist şi nu vrea să te cunoască mai bine. Aşadar,gândeşte-te dacă merită sau nu să mergi mai departe.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg