Te-a înşelat? Impactul devastator pe care îl are infidelitatea asupra psihicului

1 shutterstock 191371637 jpg jpeg

Indiferent de circumstanţele în care a avut loc trădarea, relaţia dintre cei doi parteneri va avea de suferit. Fie că partenerul tău a avut o aventură de o noapte, fie una de lungă durată, efectul poate fi acelaşi: o traumă cauzată de faptul că cineva pe care-l iubeşti şi-n care ai avut încredere ţi-a făcut asta.

Când descoperă c-au fost înşelaţi, unii oameni pot deveni nesiguri din punct de vedere emoţional, punând la îndoială atât valoarea lor ca persoană, cât şi tot ceea ce au trăit până atunci. În unele cazuri, a fi victima infidelităţii poate avea consecinţe grave pentru sănătatea mentală şi fizică a unei persoane. Persoane care au trecut printr-o astfel de traumă au dezvoltat simptome de depresie şi anxietatea şi au recurs la mecanismele de gestionare nesănătoase, cum ar fi alimentaţia dezordonată şi dependenţa de alcool sau de stupefiante. Unii profesionişti din domeniul sănătăţii mintale cred, de asemenea, că pot exista paralele între o astfel de situaţie şi tulburarea de stres post-traumatic.

Şi cel care înşală este vulnerabil

De cealaltă parte, persoana care a avut aventura poate fi prinsă între sentimente de vinovăţie şi eliberare. Psihologii susţin că indifelitatea poate fi o experienţă pozitivă pentru aceştia, datorită faptului că au fost cu cineva care le-a răspuns într-un mod diferit faţă de cel în care o face partenerul lor. Pe de altă parte, cei care au înşelat pot experimenta sentimente de ruşine cu privire la cine sunt ei ca persoană şi la principiile lor. De fapt, multe persoane care au înşelat se află ele însele într-o poziţie vulnerabilă, ajungând victimele singurătăţii şi ale depresiei.

Femeile, mai predispuse la comportament autodistructiv

Unii oameni sunt mai susceptibili la acest tip de cădere decât alţii. Studiile au arătat că femeile care se învinovăţesc pentru infidelitate sunt mai predispuse să apeleze la metode nesănătoase de gestionare a durerii, la autodistrugere. Mai mult, pentru persoanele care au mai trecut prin acest lucru într-o relaţie anterioară sau care s-au lovit, în copilărie, de infidelitatea unuia dintre părinţi, efectul este şi mai devastator. Terapeuţii susţin că unii oameni nu pot trece peste infidelitate pentru că aceasta este legată de o durere nerezolvată.

Se poate trece peste?

Deşi o aventură este, fără îndoială, unul dintre cele mai grele lucruri prin care poate trece un cuplu, nu înseamnă întotdeauna că relaţia trebuie să se sfârşească. Dacă ambele părţi doresc să rezolve problemele lor, de obicei pot. Există chiar şansa ca relaţia să devină mai puternică, pentru că partenerii s-au confruntat cu ceva foarte dificil şi au învăţat, în urma acestui lucru, să fie mai oneşti unul cu celălalt. Imediat după descoperirea infidelităţii, este recomandat să se evite implicarea familiei şi a prietenilor, care pot lua partea unuia dintre parteneri şi pot crea complicaţii suplimentare. Mai degrabă, este important să descoperi singur ceea ce îţi doreşti, dacă poţi trece peste faptul că ai fost rănit şi trădat şi dacă mai poţi avea, vreodată, încredere în partener. Consilierea de cuplu vă poate ajuta, de asemenea, pe amândoi să vă clarificaţi sentimentele.

@shutterstock



Recente

shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg