Vrei să ai un orgasm mai intens? Iată ce să faci!

1 74035 original jpg jpeg

Unele poziţii sexuale sunt mai incitante decât altele .Dacă ai chef de sex nu este greu să ajungi la orgasm, dar este puţin mai dificil să ai parte de unul intens, care să te ducă pe “culmile plăcerii”. Poţi încerca una dintre poziţiile de mai jos, alături de partenerul tău, pentru o plăcere mai intensă.

Faţă în faţă

Din poziţia de îngenunchiat faţă în faţă,penetrarea este mai intensă iar senzaţia de căldură care vă învăluie corprurile vă va face să uitaţi că afară sunt câteva grade cu minus. Această postură permite,de asemenea,stimularea clitorisului şi mângâierea coapselor.

În genunchi

Stai în genunchi cu spatele la partener,în timp ce el se aşează în aceeaşi poziţie,dar cu faţa spre posteriorul tău. Aţi putea astfel să şi ardeţi câteva calorii. Avantajul este că din această poziţie el are mâinile libere pentru a-ţi mângâia sânii sau a stimula clitorisul.

Pe masă

Înainte de a aşeza masa,cu lumânări,veselă,bunătăţi,poate vreţi să vă încălziţi puţin până la sosirea invitaţilor. De această dată,cel care se aşează pe masă este el,deşi ideal ar fi doar să se razeme. În acest timp,tu te sprijini în mâini,pe podea,cu picioarele pe masă,adică în poziţia „roaba”. El te trage uşor spre bazinul lui. Penetrarea este una intensă,iar senzaţia explozivă.

Poziţia misionarului întoarsă

În această poziţie,femeia stă deasupra,cu faţa spre partenerul întins pe spate,cu picioarele apropiate. Astfel,el te va putea atinge,în timp ce tu eşti cea care deţine controlul complet. În acest fel,poţi stabili ritmul şi intensitatea partidei.

Poziţia fluturelui

Reinventează celebra poziţie a misionarului. Relaxează-te în dormitor pe pat sau pe masa din bucătărie,în timp ce partenerul îţi sprijină picioarele pe braţele lui viguroase,înainte de a penetra. Pentru un plus de confort şi un contact mai intens,pune câteva perne mici sub şezut. Din această poziţie,garantat vei uita de frig.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg