Semnele clare care îţi arată că trăieşti în spaţiul virtual mai mult decât în realitate

1 social media jpg jpeg

Suntem cu toţii conectaţi prin intermediul reţelelor de socializare şi este uşor să devenim exageraţi în privinţa consumului de social media. Multe persoane se simt vinovate de faptul că petrec mult timp pe telefon şi „uită‟ să socializeze faţă în faţă cu cei dragi. Majoritatea au nevoie urgent de o perioadă de detoxificare de social media!

Te gândeşti mai mult la postările tale din social media decât la timpul petrecut cu soţul/soţia sau cu copiii? Primul lucru pe care îl faci dimineaţa, când te trezeşti, este să îţi verifici totate conturile de socializare? Pui comunicarea pe reţelele sociale în faţa întâlnirilor reale? Dacă ai răspuns „da‟ la cel puţin una dintre aceste întrebări, este posibil să ai nevoie de o perioadă în care trebuie să renunţi la reţelele de socializare, dacă îţi doreşti o viaţă sănătoasă.

Potrivit unui studiu realizat de „We Are Social‟, în anul 2020, existau peste 3,8 miliarde de oameni care utilizau reţelele sociale, iar numărul lor continuă să crească şi în prezent. S-a constatat că 72% dintre adulţii studiaţi deţin un cont pe cel puţin o platformă online, Facebook fiind cel mai populară. Creierul nostru îşi doreşte constant să primească informaţie nouă, motiv pentru care aplicaţiile precum Tik Tok pot fi destul de captivante. Din păcate, utilizarea excesivă a reţelelor sociale poate declanşa o mulţime de tipare de comportament nesănătoase, care pot crea dependenţă.

Iată 5 semne că eşti afectat negativ de social media şi ai nevoie de o perioadă de „detox‟!

Eşti mai mereu cu gândul la viaţa din online

Ajungi la muncă, la cina cu familia sau la întâlnirile cu prietenii şi nu te poţi opri din a te gândi la notificările sau la mesajele tale din social media? Acest aspect ar trebui să îţi dea de gândit, deoarece pe o perioadă lungă, sănătatea psihică îţi poate fi afectată. Platformele de socializare sunt conştiente de natura captivantă a produselor lor, iar orice informaţia apărută are efecte psihologice pentru a atrage cât mai multe persoane.

Îţi pui în pericol viaţa

Dacă te afli la volan şi arzi de nerăbdare să ajungi la destinaţie ca să îţi verifici notificările, este timpul să iei măsuri! Este dovedit că numărul şoferilor auto care aşteaptă să oprească la stop pentru a-şi verifica telefoanele este în creştere, iar dacă te afli printre aceştia este momentul să iei o pauză de la reţelele de social media.

Îţi rişti locul de muncă 

Dacă atenţia ta în momentul în care eşti la job este îndreptată mai mult către notificările din social media, decât pe sarcinile de serviciu, este un semn că ai devenit captivat de aceste reţele. Încearcă să atunci o privire asupra modului în care te comporţi atunci când ai o notificare pe telefon şi un lucru important de rezolvat la birou! Care acţiune reprezintă pentru tine o prioritate, sarcina de la birou sau notificarea de pe Facebook?

Ai mulţi urmăritori, dar puţini prieteni în viaţa reală

Suntem cu toţii conectaţi la reţelele de socializare, dar asta nu înseamnă că toate cunoştinţele de pe Facebook sau de pe Instagram ne sunt şi prieteni adevăraţi. Câţi dintre urmăritorii tăi îţi vor fi alături în momentele grele ale vieţii? Pui preţ pe numărul lor sau pe calitatea prietenilor? Dacă te gândeşti să ai mulţi urmăritori viruali pe contul personal doar pentru a fi popular fără să ai ca scop conectarea reală cu persoanele din lista ta, se pare că ai devenit deja „captat‟ mai mult decât trebuie de social media.

Ia în considerare o lună de detox de pe social media şi încearcă să te alături unor grupuri reale de oameni, precum: o oră de aerobic, un curs de dans, înscrie-te într-un cor muzical şi vei vedea că viaţa ta se va schimba în bine! Ţine cont că în această perioadă de pandemie te poţi înscrie la cursuri online, unde te poţi întâlni cu persoane prin intermediul aplicaţiilor video şi cu care poţi lega o prietenie mult mai sănătoasă pe viitor.

Ţi-e ruşine când cineva îţi spune că stai prea mult pe telefon

Ruşinea este acea emoţie care rezultă din convingerea că nu este ceva în regulă cu tine. Ruşinea te ţine într-un ciclu de a-ţi ascunde comportamentele şi te simţi incapabil de schimbare. Dacă te simţi inconfortabil atunci când cineva îţi atrage atenţia că eşti prea mult prezent în social media, înseamnă că înăuntrul tău eşti conştient de această problemă şi trebuie să iei măsuri. 

Foto: Shutterstock