5 lucruri de ştiut despre prezervative

1 73291 original jpg jpeg

Ştii deja că este un mijloc de protecţie împotriva sarcinilor nedorite şi că, în acelaşi timp, prezervativul te protejează de infecţia cu boli care au transmitere sexuală. Dar există şi lucruri mai puţin cunoscute despre prezervative.

Ambalajul nu se rupe cu dinţiiPrezervativul este un dispozitiv confecţionat din latex sau alte materiale,care aplicat pe penisul în erecţie,înaintea unui contact sexual nu permite ejacularea spermei în vagin. Dar pentru a fi eficient este necesar să fie în termenul de garanţie şi să-l foloseşti corect. Întotdeauna verifică data la care expiră,iar dacă observi că este deja expirat,aruncă-l. De asemenea,este total contraindicat să rupi ambalajul cu dinţii,fiindcă rişti ca acesta să se rupă fără ca tu să observi. Indicat este să rupi ambalajul cu degetele.

Ai grijă ca atunci când rulezi prezervativul să nu existe aer în interiorul lui. Pentru a evita acest lucru este bine să ţii prezervativul de vârf înainte de a-l rula până la capăt. În acest fel eviţi riscul ca acesta să se spargă. Dacă din greşeală,ai rulat prezervativul pe dos,nu-l mai folosi. Aruncă-l şi foloseşte unul nou. Nu uita să rulezi prezervativul până jos,altfel se poate desprinde în timpul actului sexual.

Alte informaţii utile găseşti pe clicksanatate.ro.



Recente

provence couple relaxing lavender field lady white dress jpg
woman pointing phone while reading messages infidel husband while having disagreement heated angry frustrated offended irritated accusing her man cheating jpg
man woman formal clothes posing jpg
side view attentive man sitting couch calm down his serious girlfriend with crossed arms home jpg
sexy smiling beautiful woman her handsome boyfriend happy cheerful family having tender moments near blue wall studiopure cheerful models huggingembracing each other jpg
couple with heart balloon hugging sea shore evening jpg
cerere in casatorie jpg
narcissism and relationships jpg
side view couple holding each other jpg
somn cuplu jpeg
Design fără titlu (1) png
young couple wearing hat with scarf valentine s day covered face with red hearts stick with i love you text pleased guy looking girl isolated blue background jpg
46 47 shutterstock 531340603 jpg
46 47 shutterstock 2456051453 jpg
happy couple playing together bedroom jpg
46 47 shutterstock 2444469851 jpg
48 49 shutterstock 2373648491 jpg
medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg