8 poziţii sexuale pentru femeile timide

1 72723 original jpg jpeg

Marele defect al femeilor timide este acela că nu au încredere în ele şi în corpul lor. Acesta devine o problemă reală atunci când este vorba de sex, deoarece le este ruşine să se expună, să se dezbrace, ca nu cumva să fie judecate.

Dacă te-ai simţit vreodată nesigură în dormitor,află că nu eşti singura. De fapt,cele mai multe femei se confruntă cu această problemă. Iată care sunt cele mai recomandate poziţii de sex,astfel încât să te bucuri de moment,chiar dacă eşti o timidă incurabilă.

1. Poziţia misionarului pe la spate

Partenerul va vedea foarte puţin din corpul tău în această poziţie,astfel încât,în ​​cazul în care obiectivul tău este să îi eviţi privirea,şi să fii cât mai puţin expusă,aceasta este poziţia potrivită. De asemenea,ai posibilitatea să îşi stimulezi clitorisul.

2. Poziţia doggy style

Poţi să îţi sprijini abdomenul pe o pernă,pentru a fi cât mai mult ferită de privirea şi de atingerile lui. Totuşi,el va avea acces la clitoris,iar stimularea punctului G va fi mai intensă.

3. Poziţia cowgirl

În acest fel vei sta cu spatele la el,complet,astfel încât privirile voastre nu se vor intersecta nici măcar accidental. În acelaşi timp ai posibilitatea să stabileşti ritmul potrivit pentru starea în care te afli tu în acel moment.

4. Poziţia cowgirl inversă

Dacă eşti timidă sau  te simţi complexată de trupul tău,întoarce-te cu spatele la partener. Iubitul nu se va supăra.  Pentru mai multă stimulare,apleacă-te uşor în faţă.

5. Cu genunchii la piept

Fie că stai pe burtă,pe o parte sau pe spate,atunci când îţi strângi picioarele la piept,te simţi mai protejată,mai sexy şi mai flexibilă. Această poziţie îţi scoate în evidenţă oricare parte a corpului pe care ai vrea să o vadă iubitul tău.

6. Îmbrăţişaţi

Este o poziţie romantică,ce îţi va întări sentimentul de intimitate. Pentru o penetrare profundă,întinde-te pe o parte,în timp ce el te penetrează pe la spate. Depărtează picioarele şi cuprinde-i strâns mijlocul.

7. Faţă în faţă

Deşi este o poziţie care presupune ca privirile voastre să se intersecteze... chiar foarte mult,te vei simţi mult mai bine decât în alte poziţii. Vă întindeţi unul în faţa celuilalt. Pui un picior peste şolduri lui şi te mişti lent,astfel încât penetrarea să fie uşoară,fără durere.

8. Poziţia lotus

Aceasta este o poziţie din kamasutra. Pentru a face acest lucru,partenerul tău stă cu picioarele încrucişate,în timp ce tu te aşezi în poala lui. Relaxează-te şi bucură-te de moment,în braţele iubitului.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg