Cărţi de citit în vacanţă

3 reading book on beach jpg jpeg

Cum credeţi că ar trebui să fie o carte de vacanţă? Poate uşoară, ca să nu cântărească mult în bagaje? Nu contează! Important e să-ţi placă subiectul, scriitura şi să te prindă în magia ei. Iată câteva cărţi de citit în vacanţă care ar putea să-ţi trezească interesul!

Cărţi de citit în vacanţă împreună cu copiii

Câţi ştim cum erau în copilărie George Enescu, Constantin Brâncuşi, Grigore Antipa, Iulia Haşdeu sau Traian Vuia? Ei bine, putem afla din cartea ,,Genialii“, scrisă de Anca Nedelcu împreună cu fiica ei, Elena Diana, şi apărută la Pandora M! Cele cinci poveşti paralele, derulate pe parcursul aceluiaşi an, sunt pline de candoare, pasiune, muncă, ambiţie şi visare.

Cartea „Chemarea mărilor“, scrisă de Ali Mitgutsch şi apărută la Editura Cartea Copiilor, prezintă povestea fascinantă a navigaţiei, de la bărci şi corăbii la vapoare şi submarine, şi îi invită pe cei mici să descopere lumea, aşa cum au visat, acum zeci de mii de ani, primii îndrăzneţi care s-au aventurat pe ape. Cartea conţine multe informaţii istorice bine documentate, cu planşe detaliate şi pline de culoare.

Cartea „Monsta“, scrisă de Dita Zipfel, ilustrată de Mateo Dineen şi apărută la Editura Carusel, este recomandată copiilor cu vârsta între 3 şi 7 ani. Cu ilustraţii frumoase şi cu un text amuzant şi captivant, cartea îi învaţă pe micuţi cum să-şi depăşească frica de monştri şi de întuneric.

monsta produs galerie mare jpg jpeg

Cărţi de citit în vacanţă despre armonia în cuplu

La un moment dat, în viaţă, avem pe cineva cu care nu ne putem înţelege: un prieten sau un coleg care se plânge mereu, un şef prea critic, un vecin nesuferit, un adolescent care se supără şi trânteşte uşile sau un partener de viaţă care ne provoacă, uneori, nervozitate.

In bestsellerul său ,,Cum să ne simţim bine împreună: secretul funcţionării relaţiilor“, David Burns pune în aplicare terapia cognitiv-comportamentală – o formă de terapie psihologică, în lipsa medicamentelor, cu rezultate dovedite clinic şi care a revoluţionat tratamentul depresiei la nivel mondial. Volumul, apărut la Editura Herald, este o abordare nouă, radicală, care vă va ajuta să vă transformaţi relaţiile conflictuale, cu probleme, în unele reuşite.

cum sa ne simtim bine impreuna persp jpg jpeg

O altă carte, întitulată ,,Cele cinci limbaje ale iubirii “ de Gary Chapman, vă învaţă cum puteţi descoperi limbajul de iubire al partenerului dumneavoastra. Cartea include chestionare scurte, pe care le puteţi completa, precum şi intrebari aplicate, la care puteţi medita şi răspunde pe larg. În experienţa sa de peste 30 de ani în calitate de consilier matrimonial, dr. Gary Chapman a identificat cinci limbaje de iubire: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile şi contactul fizic. Cartea le abordează pe fiecare în parte, într-un stil accesibil, din care nu lipseşte umorul.

Cărţi de ficţiune

,,Cum sa opresti timpul“ de Matt Haig este o poveste nebuneasca si dulce-amară despre cum te poţi pierde şi regăsi, despre iminenta schimbarilor şi despre zecile de vieţi de care ai nevoie ca să înveţi cum să traieşti cu adevărat.

matt haig cum sa opresti timpul c1 jpg jpeg

Un fenomen in Romania, romanul Fluturi a dominat topurile vanzarilor ani la rand. Acum ai şansa de a redescoperi povestea de iubire dintre Irina şi Robert. Protagoniştii se confruntă cu tensiuni ireconciliabile şi cu sentimente devastatoare. Ştim trăirile Irinei, le-am simţit alături de ea, dar care este punctul de vedere al lui Robert? În romanul ,,Până la sfârşit“ de Irina Binder vei redescoperi pasiuni puternice şi slabiciuni profund umane.

Sursa foto: today.com



Recente

conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg
1747034104 1kAz jpg
shutterstock 1656432553 jpg
shutterstock 1091333234 jpg
shutterstock 2515677937 jpg
3 erori pe cre cei din generatia Z le fac in relatii  Sursa foto shutterstock 1907207929 jpg
shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg
cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg