Cauze şi manifestări ale anorexiei sexuale. Şi bărbaţii spun NU activităţii intime

1 shutterstock 1076280437 jpg jpeg

Aşa cum există anorexie alimentară, aşa există şi anorexie sexuală, iar de această afecţiune pot suferi atât femeile, cât şi bărbaţii. Sunt locuri în lume, unde anorexia sexuală este definită ca o boală, spre deosebire de România, unde există, afectează vieţi şi relaţii de cuplu, însă este ignorată.

Cum recunoşti această tulburare? Celebra „durere de cap“ invocată deseori ar putea fi unul dintre indicii. De regulă, refuzul de a face dragoste cu partenerul poate apărea din cauza unei temeri legate de un eşec pe plan intim.

Refuzul nu are nimic de-a face cu dorinţa resimţită. Un anorexic sexual vrea să facă dragoste cu partenerul, dar preferă să se abţină. Cel mai uşor poţi recunoaşte un anorexic sexual dacă acesta refuză să dea totul în iubire.

Acesta nu vrea să-şi pună sentimentele „pe tavă“, ca să nu poată fi „şantajat emoţional“. Prin urmare, se dăruieşte treptat şi păstrează o distanţă afectivă. O perioadă chiar reuşeşte, deşi abstinenţa îl afectează şi pe el.

Ameninţă relaţia de cuplu

Americanul Cory Schortzman, consilier în anorexie sexuală, a devenit expert în acest domeniu după ce a cunoscut pe pielea lui cum este să inventezi motive pentru care să nu faci dragoste cu partenerul de cuplu, deşi era căsătorit şi‑şi iubea soţia.

Schortzman era convins că, „în general, femeile rănesc bărbaţii, iar dacă soţia lui l-ar fi cunoscut în întregime, nu l-ar mai fi iubit“. Consilierul Cory Schortzman îşi aminteşte că alegea să se satisfacă de unul singur, în loc să facă sex cu soţia.

„Îmi trăiam fanteziile sexuale de unul singur. Deşi nu îmi înşelam soţia, îi respingeam orice încercare de apropiere sexuală“, recunoaşte Schortzman. Trăind în SUA, a fost uşor să găsească tratamentul: a mers la psiholog.

De ce apare?

Psihologii sunt de părere că una dintre cauzele anorexiei sexuale este reprezentată de tensiu­nile din cuplu sau din viaţa unui partener, care sensibilizează automat şi relaţia sexuală. Acest lucru poate ajunge atât de departe, încât unul dintre parteneri poate găsi în interior corelaţii negative ale sexualităţii, dezvoltând o minimizare a dorinţei ­sexuale, care poate ajunge de la evitare la repulsie. Astfel, sexul devine expresia unei ratări, care îşi găseşte sursa fie în propria persoană, fie în partener (în funcţie de cauza care produce acest comportament).

Un partener care refuză fără niciun motiv sexul trebuie întâi înţeles. Mai întâi, trebuie să afli de ce refuză partenerul să ofere sau ce crede că primeşte în plus prin această privare în plan sexual”. Odată ce descoperi adevărata sursă a problemei şi odată ce discutaţi, lucrurile pot intra pe un făgaş normal.

Poate fi vorba despre o anumită atitudine care îl împiedică să se desfăşoare sau despre o problemă pe care o ţine secretă. De cele mai multe ori, rezolvarea problemei duce şi la relaxarea comportamentului sexual.

Fă acest mini-test!

Află dacă eşti predispus(ă) la anorexie sexuală. Dacă răspunzi afirmativ la trei dintre întrebările de mai jos, trebuie să acorzi mai multă atenţie nevoilor ­tale sexuale. Un control la un ­sexolog te poate scăpa de multe neplăceri, cum este divorţul, de exemplu. 1. După ce faci sex, te simţi deprimat, irascibil sau jenat?

2. Te uiţi des la filme pentru adulţi, acasă sau la serviciu?

3. Ai intrat într-un cerc vicios cu şedinţe de masaj erotic, prostituate, materiale pornografice?

4. Te masturbezi frecvent?

5. Ai des fantezii sexuale?

@shutterstock



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg