Cum să treci peste abuzul emoţional
Accesele de furie şi abuzurile într-o relaţie încep astfel: „Mă simt rău, şi este din vina ta.” Chiar şi atunci când recunoşti incorectitudinea comportamentului, care este unul plin de resentimente, furie sau abuz emoţional asupra celor din jur, începi să dai vina pe partener pentru eşecuri.
Oamenii furioşi şi care abuzează emoţional se simt victime,ceea ce justifică în mintea lor victimizarea celorlalţi.Partenerii furioşi şi abuzivi tind să aibă un temperament anxios. Încă din copilărie,au avut un sentiment de teamă că orice vor face nu o să le reuşească. Ei încearcă să controleze mediul în care trăiesc pentru a evita sentimente de eşec şi de nepotrivire.Strategia de a încerca de a-i controla pe ceilalţi nu reuşeşte să-i satisfacă pentru simplu motiv că principala cauză a anxietăţii este în interiorul lor. Ea izvorăşte dintr-una din cele două surse:teama de eşec sau teama de suferinţă,izolarea sau privarea.
Abuzatorul silenţios
Nu toate abuzurile emoţionale implică ţipete şi critici. Formele mai comune sunt ”decuplate”,aici este un partener distrat sau preocupat. Sau forma blocajului,în care partenerul refuză să accepte perspectiva altcuiva.
Partenerii care nu pot vorbi cu nimeni despre ei,într-un mod deschis. Cu toate acestea,ei se pedepsesc prin refuzul de a se gândi la perspectivele partenerilor lor. Dacă ascultă la tot ceea ce se vorbeşte,o fac disimulativ sau nerăbdător.
Partenerii care sunt dezangajaţi spun:„Fă ce vrei,lasă-mă în pace.” Sunt cei care sunt de multe ori obsesivi de ceva. Ei încearcă să-şi ocupe simţul de nepotrivire al relaţiei,şi pur şi simplu,nu încearcă,din moment ce nicio încercare nu înseamnă niciun eşec,lucru de care ei se tem.
Ambele tactici,şi blocajul,şi decuplarea te pot face să te simţi:
-O raritate nevăzută;
-Neatractivă;
-Că tu nu contezi;
-Ca un părinte singur.
Adaptările dăunătoare furiei şi abuzurilor:mersul pe coji de ouă
Aspectul cel mai insidios de a trăi cu un partener furios care care este abuziv nu sunt reacţiii evidente. Strigatul nervos,insultele,critica sau orice alt comportament umilitor,sunt adaptările pe care el face pentru a încerca să prevină aceste episoade. Se plimbă pe coji de ouă pentru a menţine pacea sau o aparenţă de conexiune.
Femeile pot fi deosebit de vulnerabile la efectele negative ale mersului pe jos pe coji de ouă,datorită tendinţei lor mai mare de a fi vulnerabile la anxietate. Mulţi se pot anagaja în constanta de auto-editare şi auto-critică pentru a se păstra la distanţă de actele de furie.
„Punctul de vedere a femeilor abuzate emoţional este că ele sunt pierdute.” În schimb,bărbaţii abuzaţi emoţional tind să se izoleze şi mai mult,pierzându-şi încrederea,lipsind de la muncă,dar şi de la interacţiunile familiale.
Nimeni nu scapă de efectele abuzului
Toată lumea trece măcar o dată prin astfel de momente. De aceea cei care trec prin astfel de momente suferă de anxietate clinică şi/sau depresie.
Anxietate clinică înseamnă că simptomele interferează cu funcţionarea normală. Ei nu pot dormi,nu se pot concentra,nu pot funcţiona la fel de eficient şi nu se pot bucura de viaţă,fără a consuma băuturi alcoolice. Celor mai mulţi adulţi le lipseşte stima de sine,bazată pe realistul de auto-apreciere,iar copiii rareori nu se simt la fel de bine precum ceilalţi copii.
Când vine vorba de forme mai severe ale distructivităţii,abuzul pur emoţional este de obicei mai mult dăunător din punct de vedere psihologic,decât abuzul fizic. Abuzul emoţional,pe de altă parte,tinde să fie mai frecvent.
Întrebări importante pe care trebuie să ni le adresăm:
1. Îmi place de mine?
2. Sunt în stare să duc la sfârşit ceea ce îmi propun?
3. Mă simt în siguranţă?
4. Copiilor mei le place de ei?
5. Sunt ei capabili să ducă ceea ce îşi propun până la capăt?
6. Se simt în siguranţă?