Îi acorzi a doua şansă?

Am putea, oare, să îi acordăm partenerului de viaţă o a doua şansă, dacă s-a făcut vinovat de un lucru pe care noi îl considerăm grav? Fie că este vorba de o ceartă de proporţii, de cuvinte grele aruncate la supărare sau de jigniri spuse în momente tensionate, nu există un răspuns simplu la această întrebare. Aşa că i-am provocat pe câţiva dintre cititorii noştri şi ne-am propus să aflăm în ce condiţii ar acorda partenerului o a doua şansă.

„A greşi este omeneşte, dar a persista (în greşeală) este diabolic“ spune o veche expresie a filosofului Seneca, pe care am auzit-o pentru prima dată în clasa a noua, la orele de limba latină. Cu toţii facem greşeli - şi, uneori, merităm o a doua şansă. Trebuie să recunosc, însă, că au existat şi momente dificile în viaţă când mi-am dat seama că unele persoane din preajma mea nu meritau această şansă. Dacă aş fi acceptat să o acord, aş fi şters practic cu buretele o serie de gesturi şi vorbe extrem de dureroase, care aveau mari şanse să se repete în viitor. Aşa că, pentru binele meu, am decis să spun „pas!“ şi să merg mai departe.

Carmen Tonciu, 27 de ani, Bucureşti:

„Pot doar să îţi zic că da, aş acorda a doua şansă şi aş trece cu vederea peste un conflict, doar dacă nu ar avea şi urmări fizice! Vorbele aruncate la nervi sau ţipetele sunt una, dar o palmă sau mai mult... asta deja depăşeşte gradul meu de toleranţă.“

Eugenia Tănase, 29 de ani, Bucureşti:

„De regulă, sunt de părere că oamenii, în special cei dragi, merită o a doua şansă şi poate chiar o a treia dacă e nevoie. Unii dintre noi înţeleg mai greu lecţiile pe care le au de învăţat şi atunci au nevoie de sprijin din partea celor care îi iubesc pentru a reuşi în cele din urmă să îşi îndrepte comportamentul. Cu toate acestea, dacă observ că partenerului îi intră pe o ureche şi îi iese pe cealaltă, efortul depus în acest sens nu îşi mai are rostul. Aşadar, pornesc de la premisa că o primă greşeală de acest gen nu a fost voită. Repetarea unei greşeli, însă, trebuie discutată în cuplu cu cea mai mare seriozitate şi trebuie explicat partenerului cât mai clar că o a treia şansă s-ar putea să nu mai existe. Răbdarea şi înţelegerea îşi au rostul numai într-o relaţie în care ambii parteneri sunt dispuşi să depună efort în vederea consolidării cuplului.“

Cristina Andreea Chivu, 33 de ani, Bucureşti:

„Fiecare are nevoie de o a doua şansă, şi trebuie să ştie să valorifice şansa dată. Iertarea, mai ales într-o relaţie, e un semn de curaj şi de iubire. Însă trebuie să cântăreşti foarte bine, înainte de a acorda iertarea, dacă acest sacrificiu merită cu adevărat.“

Loredana Hatingher, 28 de ani, Bucureşti:

„În viaţă, am învăţat să plec de la premisa că oamenii sunt predispuşi să greşească. Având în vedere acest lucru, da, am oferit a doua şansă partenerului după o ceartă mare. A doua şansă poate fi văzută ca un compromis, dar eu o văd ca pe o oportunitate: fiecare învaţă o lecţie şi continuă în relaţie, aspirând la mai bine. Mare atenţie, totuşi, ca a doua şansă să nu se transforme în «mereu», pentru că aceasta este definiţia eşecului în doi.“

Cosmina Ionescu, 33 de ani, Bucureşti:

„I-am acordat de multe ori alte şanse partenerului, chiar dacă ne-am certat foarte rău şi m-a jignit. Încerc să uit şi să trec peste certuri. Avem 13 ani de relaţie, 7 de căsătorie şi un copil de 4 ani şi jumătate pentru care trebuie să învăţăm să nu ne mai certăm şi să avem grijă ce ne spunem, ca nu cumva să fie afectat. Chiar dacă ne certăm, ştiu că ne iubim şi putem să trecem peste orice.“

Laura Baban, 29 de ani, Iaşi:

„Oamenii se ceartă, e un lucru normal. Există certuri din care înveţi ceva şi există certuri din care nu înveţi nimic. Dar dacă omul de lângă tine e cel lângă care vrei să-ţi petreci tot restul vieţii, îl iei aşa cum vine, cu toate imperfecţiunile, şi încercaţi să creşteţi împreună. Dacă ne-am certat, dacă ne-am spus vorbe grele, dacă ne-am jignit, mai avem o şansă dacă ne pare rău. Când nu-ţi mai pasă, atunci e bai.“

Marius Stoica, 30 de ani, Bucureşti:

„«A doua oară n-o mai fac» devine, pe zi ce trece, un argument alunecos şi, din păcate, plauzibil pentru mulţi dintre noi. Unde este ciorba reîncălzită, unde este nodul care va ceda? Toleranţa atinge cote alarmante, fie că este vorba despre frica de a nu strica domino-ul sau, şi mai rău, dintr-o formă de obişnuinţă, de confort, de rutină. Nu sunt adeptul măsurilor extreme, ca separarea din motive puerile precum feng shui-ul deranjat al paharelor cu picior, dar nici un susţinător al capului plecat, doar de dragul de a fi bine. Cui îi e bine? Ţie, care te uiţi la gresie? Mmm... Nu! Dacă de cele mai multe ori o numeşti «Dau afara demonii», în 2017 îi spunem comunicare. Foloseşte-o şi nu lăsa nelămurite nici cele mai mici fire de îndoială, deoarece o relaţie se ţese armonios atunci când în urmă nu mai atârnă muştele remuşcărilor. Fă-o relaxat, fă-o prieteneşte, fă-o la o bere şi o ţigară. Nu în instanţă şi nu ca la uşa cortului. În concluzie, acordă-i a doua şansă dacă balanţa este rentabilă pentru scopul comun. Nu este o tragedie în a fi radical, cum nu este o ruşine să ierţi. Acordă-ţi o a doua şansă de judecată înainte de a lua o decizie fără să o fi trecut prin toate filtrele personale.