Indiciile care arată că o căsnicie este sortită eşecului. Le poţi observa în timpul nunţii

1 shutterstock 578933320 jpg jpeg

Organizatorii de nunţi au observat câteva puncte comune la cei care se căsătoresc şi se despart în scurt timp după eveniment. Şi fotografii îşi pot da seama că membrii unui cuplu nu sunt meniţi să rămână împreună pentru tot restul vieţii. Cum? Pur şi simplu, în timpul şedinţei foto unul dintre parteneri afişează expresii faciale care spun că nu este locul lui acolo.

La rândul lor, organizatorii de astfel de evenimente mărturisesc că trec printr-un cumul de situaţii tensionate şi situaţii de-a dreptul comice. În ultimii ani, după ce au câştigat experienţă în acest sens, organizatorii ar putea recunoaşte cu uşurinţă dacă un cuplu poate avea parte de divorţ după nuntă. Este doar o chestiune de timp până la separare, dacă se întâmplă aceste lucruri, spun aceştia. Iată care sunt indiciile care arată că o căsnicie este sortită eşecului.

Mireasa şi mirele folosesc diminutive care pot fi umilitoare în public

Pe timpul desfăşurării evenimentului, organizatorii au observat şi modul cum se alintă partenerii de cuplu. Potrivit acestora, dar şi a psihologilor maritali, poreclele şi apelativele de alint nu sunt întotdeauna benefice pentru o relaţie de lungă durată. Mai ales dacă avem de-a face cu: ,,grasule, ,,păsărică, ,,gogoaşă, ,,iepuraş, şoricel – spuse lui . Apelativele care pun partenerii într-o lumină umilitoare pot duce, în timp, la destrămarea relaţiei. Scuza ,,îi spun aşa, dar îi spun cu dragoste nu îndulceşte cu nimic lucrurile.

Unul dintre parteneri ia decizii în secret

Uneori, deşi toate detaliile desfăşurări evenimentului sunt discutate, unul dintre parteneri strecoară câte o decizie luată de unul singur. Preferă să nu ştie celălalt şi îl pune în faţa faptului împlinit. Adesea, justifică gestul drept o surpriză pentru viitorul soţ sau viitoarea parteneră de viaţă.

Alteori, situaţiile sunt şi mai grave. De exemplu, unul dintre ei decide să nu trimită invitaţii unor cunoştinţe din partea partenerului.

Doar unul se implică în organizare

Experţii în organizarea nunţilor spun că femeile sunt mai implicate în acest proces. Bărbaţii sunt uşor indiferenţi când vine vorba despre culoarea huselor care îmbracă scaunele, aroma tortului. Când, însă, organizatorii au de-a face cu un singur partener pe toată durata planificării nunţii şi îl cunosc pe celălalt abia la eveniment, lucrurile se complică. Situaţia este ciudată încă de la început şi riscă să se agraveze, iar căsnicia să ducă la divorţ.

@shutterstock



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg