Mai mult decât un Te iubesc! Cele mai frumoase mesaje de trimis iubitului/soţului tău de Ziua Îndrăgostiţilor

1 mesaje de valentines day jpg jpeg

Ziua Îndrăgostiţilor este celebrată peste tot în lume, inclusiv în România. Pe 14 februarie, toţi cei care iubesc îşi îndreaptă atenţia către declaraţii de dragoste şi cadouri pentru persoana iubită.

Fură startul şi trimite-i partenerului tău cel mai frumos mesaj de Valentine's Day. Inspiră-te din lista de mai jos:

„De Sfântul Valentin vreau să-ţi spun că iubesc motivele pe care mi le dai în fiecare zi pentru a te iubi: zâmbetul tău, ochii tăi, bunătatea ta, atenţiile pe care mi le faci şi modul în care îmi înseninezi viaţa.”

„Eşti cea mai frumoasă minune din viaţa mea, tu eşti dorinţa mea dintotdeauna: să iubesc, să fiu iubită! Dumnezeu mi-a îndeplinit-o când mi te-a scos în cale. TE IUBESC mai mult decât viaţa mea, tu eşti totul pentru mine! Îţi mulţumesc că-mi eşti alături “la bine şi la greu” îţi mulţumesc pentru “Noi” – cea mai puternică galaxie din câte există!”

„Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă. Cu ocazia Valentine`s Day îţi reamintesc: te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, minunea vieţii mele!”

Citeşte şi: La ce să te aştepţi de Valentine's Day în funcţie de zodia celui cu care urmează să te întâlneşti? „Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tău, te-aş strânge în braţe şi aş spune „Uite asta”.

“Te iubesc pentru că … îmi alungi singurătatea într-o lume plină şi aglomerată. Te iubesc pentru că, fără tine e greu şi nu mă pot regăsi. Te iubesc şi sunt definiţia fericirii eterne”

“Astăzi nu sunt disponibilă pentru nimic. Nu am timp să merg la muncă, nu am chef să stau să fac mâncare, nu îmi doresc să îmi fac planuri pentru mâine. Astăzi am timp şi vreau să fiu numai cu tine… să ne iubim!”

„Îţi mulţumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam că există, îţi multumesc pentru tot.”

„Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!”

Citeşte şi: 

“Te iubesc oriunde, oricând, oricum. Nu e nevoie să îţi mai scriu, să îţi mai spun. Îţi arăt asta prin fiecare gest, prin fiecare mişcare, prin fiecare atingere.”

„Cineva a întrebat ce îi face pe oameni fericiţi. Unii au răspuns că bogăţia, alţii – celebritatea. Mă gândeam la asta atunci când am primit SMS-ul de la tine. Am zâmbit şi am răspuns că pe mine asta mă face fericit.”

“Când sunt cu tine, mă simt împăcat cu lumea întreagă.” (Norbit)

“Te iubesc pentru că trăiesc împlinirea mea totală. Te iubesc pentru că eşti totul meu. Te iubesc pentru viitorul meu, al nostru…”

„Ceea ce-ţi scriu acum nu sunt cuvinte, sunt bucăţi de suflet şi minte, căci dragostea nu se scrie se simte. Te iubesc!”

” Dacă aş planta o floare, de fiecare dată când mă gândesc la tine, aş merge acum printr-o grădină plină de flori, fără să îi mai găsesc capătul.”

„Dac-ai fi o lacrimă în ochii mei nu aş plânge niciodată de frică să nu te pierd”.

„Eşti un trandafir crescut în inima mea. Promit să-ţi fiu aer, apă, pământ. Dar tu trebuie să-mi promiţi că vei înflori numai pentru mine.”

„Voi merge alături de tine pe stradă cu o condiţie: ascundeţi aripile pentru ca lumea să nu ştie că eşti îngerul meu!”

„Nu îţi voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese… îţi voi spune doar că TE IUBESC mai mult decât orice.”

„Te-am cunoscut în clipe grele, când sufletul mi-era pustiu, şi m-am îndrăgostit de tine, fără să vreau, fără să ştiu.”

„Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei. Numai aşa ţi-ai da seamă ce mult însemni pentru mine!”

„Oricât de speciale ar fi cuvintele nici măcar nu pot să înceapă să-ţi spună despre toată dragostea pe care ţi-o port în suflet.”

” Ziua în care te-ai născut sigur era ploioasă, dar nu era ploaie, cerul plângea pentru că pierduse cel mai frumos înger! „

„Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit şi mi-a spus că un înger nu păzeşte alt înger!”

„Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, că o oră are 60 min, că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate.”

„Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă”



Recente

1747034104 1kAz jpg
shutterstock 1656432553 jpg
shutterstock 1091333234 jpg
shutterstock 2515677937 jpg
3 erori pe cre cei din generatia Z le fac in relatii  Sursa foto shutterstock 1907207929 jpg
shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg
cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg