Poveste de viaţă:„M-am îndrăgostit de fratele lui"

Am senzaţia că e adevărată vorba din popor, care spune că cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul. Ţin mult la fratele fostul meu logodnic, dar mi-e teamă că nu vom putea fi împreună. Deşi îmi împărtăşeşte sentimentele, nu vrea să-şi rănească fratele.

Eram fericită alături de Bogdan sau aşa credeam,că pot fi o femeie împlinită alături de el. Ne-am cunoscut întâmplător,la un curs de fotografie,şi ne-am plăcut din primul moment. De fiecare dată când ne vedeam,descopeream că avem multe hobby-uri în comun şi asta ne atrăgea ca un magnet.

Aşa am ajuns să avem o relaţie frumoasă,iar prietenele mele erau tare încântate de el. Nu de puţine ori mi-au spus că mă invidiază că am lângă mine un aşa bărbat. Familiile noastre ne-au susţinut încă de la început şi părea că toate lucrurile se aşază în favoarea noastră.

Pentru fratele lui,eram ca o soră

Bogdan mai avea un frate şi o soră,pe Dragoş şi Laura. Cu ambii aveam o legătură foarte bună şi comunicam des. De fapt,mai mult cu Dragoş,pentru că Laura,fiind implicată într-o relaţie de câţiva ani,îşi petrecea timpul cu prietenii şi familia iubitului. Dragoş,însă,stătea mai mult cu noi. Ne-a prezentat câteva iubite,fiecare fiind,la vremea ei,cea aleasă-dar nimic nu s-a legat până la urmă.

Toate voiau să-i schimbe caracterul. Iar Dragoş îmi povestea mereu că,dacă ar fi în stare să facă mai multe compromisuri,ar reuşi să ţină o fată lângă el. Se gândea că despărţirile sunt din vina lui. Din confesiune în confesiune,am reuşit să ne câştigăm încrederea unul în celălalt şi să povestim câte-n lună şi în stele. Uneori se simţea jenat să-mi povestească despre iubirile lui,fiindcă mă vedea ca pe o soră. Iar eu voiam să fie un bărbat fericit,cu o femeie lângă el care să-l merite cu adevărat.

L-am părăsit înainte să ajungem la altar

Au trecut anii şi voiam să-mi iau o casă a mea. Cum Dragoş lucra la o agenţie imobiliară,l-am rugat să mă ajute să găsesc o locuinţă pe gustul meu şi care să se încadreze în buget. Bogdan voia să ne mutăm la el,dar mie nu-mi surâdea ideea. Deşi mă înţelegeam de minune cu părinţii lui,nu puteam suporta ideea că am aproape 30 de ani şi nu stau în casa mea.

Într-o zi,Bogdan m-a surprins cu un superb inel şi cu o cerere în căsătorie,cum doar în filme mai vezi. Totul era ca la carte şi am spus DA cu toată fiinţa mea. Visam în continuare să am casa mea şi să-l conving să ne mutăm în ea. Discuţiile pe tema asta au devenit din ce în ce mai aprinse. El nu înţelegea de ce nu-mi doresc confortul din casa părinţilor săi. Îmi spunea că el urma să moştenească acea casă şi că nu avea rost să stăm într-o „cutie“.

Credeam că sunt doar nişte toane trecătoare,dar nu a fost aşa. Când i-am spus Mirunei,o bună prietenă,prin ce trec,nu mică mi-a fost mirarea să constat că ea era perfect de acord cu Bogdan. Mai mult,aveam impresia că vine cu aceleaşi argumente pe care le folosea el,fără să asiste la discuţiile noastre. Din păcate,puţin mai târziu am aflat că cei doi aveau o relaţie pe ascuns. Ne-am despărţit cu puţin înainte de nuntă. Nu se mai putea salva nimic.

Mi-am găsit casă

Despărţirea a fost dureroasă,dar încet-încet am reuşit să depăşesc perioada de suferinţă. Îmi umpleam golul cu visul meu de a-mi găsi casă. Am continuat să merg la vizionări de apartamente cu Dragoş. Culmea,el nu-mi purta pică,dimpotrivă,era de partea mea şi îl învinuia pe Bogdan că m-a înşelat şi că a lăsat să plece de lângă el „o femeie frumoasă şi ambiţioasă“. Zilele alături de el erau senine şi pline de speranţă. Îmi dădea un sentiment de siguranţă şi vedeam în el iubirea pe care o căutam de multă vreme.

Când în sfârşit am găsit o locuinţă care să se încadreze în bugetul meu,Dragoş mi-a făcut o mărturisire pe care nu cred că o voi uita vreodată. Mi-a spus că mă iubeşte din prima clipă şi că mereu a fost invidios pe fratele lui. Iar pe fetele care i-au trecut prin braţe,le alegea după tiparul meu.

Mai mult,pentru apartamentul după care am alergat atâta timp a plătit şi el o sumă – care va rămâne secretă pentru totdeauna –,din iubire şi ca să mă ştie în siguranţă. Însă era aproape convins că nu vom avea o relaţie,pentru că îşi respecta fratele şi nu voia să-l rănească.

Am păstrat legătura şi ne-am mai întâlnit de câteva ori. Încă sper la o poveste frumoasă între noi şi simt că şi el visează să avem ceva mai mult decât o sinceră prietenie. Mi-a trecut prin minte să-i declar toate sentimentele mele şi să fac tot posibilul să-l conving să fim împreună,dar mă gândesc că e mai demn să-l las pe el să intervină. Timpul le rezolvă pe toate,cel puţin aşa sper. Voi ce mă sfătuiţi?

foto:theodysseyonline.com