Semne că ar trebui să ieşi cu el a doua oară

1 75669 original jpg jpeg

Ai ieşit în oraş cu un băiat foarte drăguţ, dar nu eşti sigură că este potrivit pentru tine? Analizează mai bine prima întâlnire şi poate asta te va ajuta să iei o decizie!

Ai avut emoţii

Prima întâlnire cu o persoană pe care o placi poate fi copleşitoare uneori. Nu este uşor să vorbeşti despre tine şi să încerci să cunoşti pe cineva care abia a apărut în viaţa ta. Din cauza emoţiilor, nu reuşim întotdeauna să ne formăm o părere de la bun început. Dacă pe parcursul primei întâlniri nu a făcut greşeli grave şi ai simţit o conexiune specială între voi, atunci acceptă să-l revezi.

Te-a pus pe gânduri

Dacă nu eşti sigură cu privire la a doua întâlnire, înseamnă că există un detaliu care te-a atras la pretendentul tău. Dacă nu ţi-ar fi plăcut deloc de el, probabil că ai fi fost mai categorică şi l-ai fi refuzat fără remuşcări. Însă, orice îndoială sau incertitudine poate fi un semn că acest băiat este ceea ce cauţi. Acceptă a doua invitaţie în oraş şi astfel îţi vei acorda şansa să înţelegi ce simţi pentru el.

Te-a tratat cu respect

În general, femeile caută bărbaţi cu simţul umorului sau potenţi financiar, însă un alt criteriu important este respectul pe care aceştia îl manifestă faţă de reprezentantele sexului frumos. Dacă băiatul a întârziat la întâlnire şi nici măcar nu a avut bunul simţ să-şi ceară scuze, înseamnă că nu apreciază cu adevărat. În schimb, dacă a fost punctual, s-a purtat frumos şi nu te-a întrerupt în timp ce vorbeai, atunci merită să investeşti timp şi sentimente.

Aţi avut subiecte de discuţie

Dacă la prima întâlnire aţi discutat despre lucruri banale, instalndu-se tăcerea în repetate rânduri, înseamnă că nu ai prea multe în comun cu băiatul respectiv. De asemenea, în cazul în care a vorbit în continuu despre el, fără să-ţi pună nicio întrebare, probabil că persoana respectivă are un ego foarte dezvoltat. Este important ca discuţiile să curgă de la sine şi să vă simţiţi bine unul în compania celuilalt.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg