Tipsuri utile pentru revitalizarea libidoului

1 68149 original jpg jpeg

Încă de la început trebuie precizat că nu există o reţetă pentru o viaţă sexuală perfectă. Chiar şi cel mai împlinit cuplu poate trece prin momente critice în dormitor. Există însă mici trucuri care condimentează activitatea intimă.

Se întâmplă să simţi că nu vă mai iubiţi ca la început? Ca să ajungi din nou pe culmile plăcerii,trebuie să ţii cont de nevoile pe care le aveţi pe plan intim. Comparând povestea voastră cu cele auzite la cunoscuţi sau văzute în filme,vei face doar să acumulezi frustrări. Suntem unici şi avem nevoi diferite. Cu toate acestea,există unele condiţii comune,pe care dacă le respecţi,vei simţi ce înseamnă să ai o viaţă sexuală împlinită.

Continuă să înveţi şi să experimentezi

S-au scris multe dspre cum să-ţi îmbunătăţeşti viaţa sexuală,sunt o mulţime de clipuri cu explicaţii mai mult sau mai puţin medicale,sunt documentare pe subiect,chiar şi filmele erotice sunt surse importante care te ajută să-ţi dezvolţi cunoştinţele şi să-ţi îmbunătăţeşti viaţa sexuală.

Este foarte important să-ţi însuşeşti ideile din mai multe surse de documentare. În felul acesta vei descoperi,undeva la mijloc,adevărul despre cum să ai o viaţă sexuală de nota 10.

Masajul te ajută să te relaxezi

Cu un masaj mergi la sigur,când vrei să scapi de tensiune,să te relaxezi şi să ai parte apoi de trăiri memorabile. În plus,această metodă îmbunătăţeşte circulaţia sangvină,care este foarte importantă pentru un act sexual reuşit.

Nu te mai stresa

Dacă ai încredere în tine şi afişezi o atitudine optimistă,chiar forţată asupra lucrurilor din jur,vei vedea îmbunătăţiri asupra libidoului. Când te simţi bine,creşte şi libidoul. Evită stresul şi atitudinea pesimistă,pentru că acestea omoară încet pasiunea în dormitor. Tratează situaţiile stresante cu calm şi ai încredere că orice problemă are o rezolvare,fie că te stresezi sau nu.

Consumă alimente afrodisiace

În natură există o mulţime de alternative la pilula albastră,care pot stimula pofta de sex. Consumă şi alimente recunoscute pentru efectul lor afrodisiac,precum ţelină,stridii,banane,avocado,nuci,mango,piersici,căpşuni,ouă,ficat,smochine,usturoi,dovleac şi ciocolată.

Uită de orgasm

Orgasmul,pentru mulţi este senzaţia aceea despre care toată lumea vorbeşte şi care a ajuns să definească sexul de calitate în general. Din păcate,când oamenii se concentrează doar pe atingerea punctului culminant al unui act sexual,lucrurile iau o turnură defavorabilă.

Când îţi doreşti prea mult să ai orgasm,te concentrezi,urmăreşti toţi paşii esenţiali pentru o partidă de amor ca la carte,dar rişti ca,la final,când ajungi la partea cu urcatul pe muntele plăcerilor,să-ţi vezi partenerul cum tocmai se pregăteşte să „coboare“. Dacă laşi totul să se desfăşoare fără o minimă planificare,poţi avea orgasm când te aştepţi mai puţin.

Scoate animalul de companie din cameră

Vrei să te bucuri de momente intime deosebite? Scoate animalul de companie din cameră. Poţi simţi un sentiment straniu că acesta se holbează la tine,chiar când îţi e lumea mai dragă. În plus,te poţi trezi cu el în pat.



Recente

medium shot couple posing together jpg
happy smiling young couple holding hands consulting psychologist planning wedding jpg
vitaly gariev nOaJpW KIZE unsplash jpg
medium shot smiley couple indoors jpg
human shapes with scissors jpg
curious couple sitting grey sofa indoor portrait man woman watch tv jpg
relatie cuplu (2) jpg
adult couple kissing covering with heart jpg
ayo ogunseinde 1Dsvt XAclw unsplash jpg
pablo heimplatz OSboZGvoEz4 unsplash jpg
dylan sauerwein ouE5kfwZs4s unsplash jpg
romantic couple holding hands shore sea sunset jpg
young hispanic male wearing pink shirt posing beach near palm trees jpg
conceptual scene with people sky surrounded by clouds with dreamy feeling jpg
allef vinicius 0dXvugMScIY unsplash jpg
freestocks a1Fmxesw31g unsplash jpg
viespire hvvPITTCPS8 unsplash jpg
cuplu la picnic 660592036 jpg
family portrait outdoors 1902270 jpg
pexels vlada karpovich 8629766 jpg