Vrei să te-ntâlneşti cu o persoană cunoscută în mediul online? Ţine cont de aceste lucruri!

De parcă întâlnirile nu ar fi destul de complicate, lucrurile sunt cu atît mai dificile când este vorba de persoane întâlnite pe internet. Iată ce reguli să respecţi pentru întâlnirile online!
Primul pas,construirea profilului
Având în vedere numărul mare de persoane care încearcă să-şi găsească sufletul pereche pe internet,trebuie să-ţi creezi un profil care să iasă în evidenţă. În primul rând ai grijă să ai o poză cât mai recentă şi care să-ţi scoată în vedere calităţile. Evită să-ţi pui poze cu prieteni,în care ai putea fi greu de identificat. Nu trebuie să fie poze provocatoare,dar nici în care să laşi impresia că ai ceva de ascuns.
Întâlnirile multiple
Deşi la prima vedere ţi se va părea un obicei ciudat,întâlnirilemultiple sunt destul de comune. Nu este vorba să ieşi cu mai mulţi bărbaţi la o singură intâlnire,ci să te vezi cu 2-3 bărbaţi,în aceeaşi zi,la întâlniri diferite. Aşa vei afla mai repede dacă printre candidaţi sunt şi bărbaţi care întrunesc calităţile pe care le cauţi.
Fă tu primul pas
Dacă tu eşti cea care-i trimiţi un mesaj,este important să-i dovedeşti că i-ai citit profilul şi că eşti interesată de el. Aşadar,îi poţi include în mesaj şi ce anume ţi-a atras atenţia la profilul lui. Aveţi acelaşi film preferat,aveţi amândoi câini sau aţi fost în acelaşi loc. În plus,un mesaj nu trebuie să aibă mai mult de 200 de caractere. Cu cât mesajul este mai lung,cu atât şansele că-ţi va răspunde scad considerabil. În plus,ai grijă ca profilul tău să fie vizibil pentru bărbatul care ţi-a atras atenţia.
Fii directă
Atunci când e vorba de întâlniri online,uită de faptul că ai putea să te laşi greu cucerită. Dacă cineva este interesat de tine,nu va avea răbdare să aştepte câteva zile răspunsul tău. În plus,nu ştii câte femei a mai contactat şi s-ar putea ca ele să profite de timpul în care tu te gândeşti ce răspuns să-i dai. Dacă trimiţi un email şi nu primeşti nimic într-o săptămână,îi mai poţi da şi un mesaj. Dacă ambele rămân fără răspuns este mai bine să treci mai departe.
Cum duci relaţia la nivel offline
După 2-3 mesaje,este recomandat să faceţi schimb de numere de telefon pentru a vă continua mai uşor conversaţia. Dacă între voi nu este chimie la telefon,cu atât mai puţină veţi avea în realitate. Dar dacă vă înţelegeţi de minune,este timpul să vă întâlniţi personal.
Prima întâlnire
Aici este vorba doar de gusturile voastre. Poate fi la o cafenea în mijlocul zilei sau la un restaurant seara. Aşa veţi avea mai mult timp să vă cunoaşteţi. În plus,chiar dacă nu arată ca în poza de profil abţine-te să-i spui acest lucru,deoarece şi el este conştient de acest lucru şi nu va face decât să aducă mai multă încordare unei prime întâlnirişi aşa emoţionante.
Reguli de siguranţă
Pentru că nu ştii niciodată cu cine te întâlneşti nu da niciodată numărul de acasă sau adresa. Alege pentru primele întâlniri locuri publice,spune-le prietenelor cu cine te vezi şi unde. Dacă nu te simţi bine la întâlnire nu ezita să pleci.