Trecutul mai puţin cunoscut al Melaniei Trump, poreclită „Portretul“. Fostul model a ales luxul şi mariajul din interes

18 profimedia 0356266843 jpg jpeg

Este jumătatea preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump. Frumoasa slovenă în vârstă de 50 de ani este admirată de unii, criticată de alţii, însă puţini îi pot nega ceea ce este evident: Melania este una dintre cele mai stilate Prime-Doamne pe care le-a văzut această ţară.

Că la 50 de ani se menţine frumoasă şi cu un farmec special, n-o poate contesta nimeni. Că fostul manechin este prima femeie din istorie, aflată în această poziţie-cheie, care şi-a început cariera pozând nud este o altă evidenţă. Şi prima imigrantă a cărei limbă nativă nu este engleza... Nici relaţia cu mult mai vârstnicul ei soţ, de 74 de ani, nu este privită cu prea multă încredere, iar fiica preferată a acestuia, Ivanka Trump (FOTO 6 GALERIE), nu scapă ocazia să-şi jignească mama vitregă.

Cel mai recent, au ieşit la iveală zvonuri cum că aceasta s-ar referi la Melania cu apelativul „Portretul“, pentru că slovena nu obişnuieşte să vorbească prea mult. Poate pentru că aceasta are încă dificultăţi în a se exprima în limba engleză?

Pe 3 noiembrie, vor avea loc alegerile prezidenţiale din Statele Unite, iar Donald Trump speră la un nou mandat la Casa Albă. Dacă va izbuti, din nou, acest lucru, că-i place sau nu, Melania se va afla pentru încă patru ani în atenţia media.

Umblă vorba că actuala Primă-Doamnă urăşte acest lucru şi speră, în tăcere, că nu va mai fi rezidentă la Washington pentru mult timp.

Primea uşor de lucru ca model

Înainte să-l cunoască pe Trump, Melania Knavs sau Knauss (numele ei germanizat) era genul acela de manechin comercial, care primea constant de lucru, dar care nu rupea gura târgului în acest domeniu. Nu era vreo Cindy Crawford, ci mai degrabă tipul acela de model dintr-o prezentare care nu-ţi rămânea pe retină. Frumoasă, dar nu sclipitoare.

Când s-a mutat din Slovenia natală la Milano, la doar 20 de ani, Melania îşi propusese, bineînţeles, să dea lovitura. Sau, cel puţin, să scape de trecutul comunist din orăşelul sloven Sevnica, acolo unde a copilărit alături de părinţii Victor şi Amalia Knavs şi de sora şi confidenta sa, Ines, toţi trei urmând-o, mai târziu, în America.

Melania a părăsit Slovenia la un an după ce s-a înscris la Facultatea de Arhitectură şi Design din capitala Ljubljana. Viitoarea Primă-Doamnă avea, deja, modellingul în sânge, apărând în prezentări încă de la cinci ani şi filmând diverse reclame, mai târziu, în adolescenţă. Aterizată, aşadar, la Milano cu un contract de modelling, Melania s-a concentrat pe muncă.

A pozat nud de două ori

Cei care au lucrat cu ea pe-atunci îşi aduc aminte că era foarte serioasă, tăcută şi nu ieşea la petreceri. Acelaşi lucru şi-l amintesc şi foştii ei colegi de apartament din New York, care-o descriu ca fiind drăguţă, dar distantă şi fără prieteni, o tipă care nu venea niciodată cu un bărbat acasă. Aşa tăcută şi tot a fost remarcată de un boss al agenţiei Metropolitan Models, care a încurajat-o să vină în America şi să se stabilească la New York, lucru pe care slovena l-a făcut în 1996.

Se întâmpla după ce aceasta apărea într-o şedinţă foto cu conţinut sexual explicit, alături de altă femeie, pentru revista franceză „Max“, fotografii care au ieşit la suprafaţă în timpul mandatului ei de Primă-Doamnă. Nud a mai pozat şi mai târziu, în anul 2000, pe coperta revistei GQ, ascunzându-şi părţile delicate cu ajutorul bijuteriilor şi al blănurilor.

În acel an, Knauss se întâlnea, deja, cu Doland Trump, pe care-l cunoscuse în 1998, la o petrecere, într-un moment în care acesta se afla în divorţ de a doua sa soţie, Marla Maples. Nu va şti nimeni ce i-a adus împreună pe cei doi, dar cu siguranţă au avut amândoi de profitat de pe urma relaţiei lor: Trump avea la braţ o iubită-trofeu, iar Melania primea un ajutor de nădejde în obţinerea cetăţeniei americane, lucru care s-a întâmplat în 2006.

În 2005, Melania şi Donald păşeau spre altar

La nunta lor, considerată evenimentul monden al anului, a participat chiar şi viitoarea adversară a lui Trump în campania prezidenţială, Hillary Clinton. Când, un an mai târziu, Melania îl aducea pe lume pe cel de-al cincilea copil al miliardarului, Barron William, frumoasa slovenă îşi asigura, în acelaşi timp, viitorul.

Cu toate acestea, căsnicia ei cu Trump a fost mai mereu privită ca fiind un mariaj din interes, cu atât mai mult cu cât surse din interior susţin că cei doi dorm separat şi nu interacţionează deloc când se află în aceeaşi cameră.

O viaţă trăită în lux ar fi putut fi de-ajuns pentru fosta imigrantă, care n-a îndrăznit niciodată să viseze că va ajunge, peste ani, Primă-Doamnă. La fel ca Jackie Kennedy, preferata ei.

FOTO Shutterstock, Profimedia



Recente

Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg