Vedete care s-au căsătorit sub influenţa alcoolului. Cine s-a prezentat beat în faţa altarului?

2 tort nunta jpg jpeg

Nunta este cea mai importantă zi din viaţa fiecăruia, motiv pentru care unii s-au gândit să o transforme într-o experienţă memorabilă. Sau... nu s-au gândit la nimic, având în vedere că au ajuns să regrete faptul că şi-au luat angajamentul să-şi petreacă tot restul vieţii alături de o persoană pe care, la scurt timp după nuntă, n-au mai vrut s-o vadă în faţa ochilor.

Actori, muzicieni, sportivi, nu contează meseria practicată, cât mai ales avântul pe care l-au avut în ziua cea mare. Multe vedete au ales să facă nunta în Las Vegas sau pe plajă, însă nu peisajul a fost de prost augur, ci cantitatea de băutură consumată înainte de-a deveni soţ şi soţie. O celebritate a ciocnit de atâtea ori cu invitaţii, încât, la scurt timp după ceremonie, şi-a dat seama de angajamentul pe viaţă pe care-l făcuse şi a cerut anularea căsătoriei imediat ce mahmureala a trecut...

Nicolas Cage s-a însurat cu Erika Koike pe 23 martie 2019, la mai puţin de un an de relaţie. Patru zile mai târziu, a cerut anularea mariajului pe motiv de fraudă. Conform documentelor publicate de TMZ, „Koike i-a sugerat lui Cage să se căsătorească, iar actorul a acţionat din impuls, fără să-şi dea seama de impactul acţiunilor sale”. De ce era aşa de bulversat starul hollywoodian? Păi, consumase prea mult alcool... Odată trecută mahmureala, Nicolas s-a certat cu mireasa lui ore întregi în hotelul din Las Vegas în care se cazaseră după nuntă şi a ţinut-o aşa până a reuşit să obţină anularea mult dorită.

Britney Spears este altă vedetă care a consumat câteva păhărele înainte de-a se prezenta în faţa altarului, la The Little White Wedding Chapel, din Las Vegas, Nevada. Şi, tocmai pentru că nu şi-a dat bine seama ce făcea, a cerut şi ea anularea căsniciei cu iubitul ei din adolescenţă, Jason Allen Alexander. De fapt, totul s-a petrecut atât de repede, încât diva pop a obţinut anularea în numai 55 de ore, lucru care i-a convenit de minune cântăreţei care a comis destule la viaţa ei zvăpăiată.  

Cine ar putea ajunge la altar după numai patru zile de relaţie? Cineva îndrăgostit lulea sau care s-a prezentat la ceremonia nupţială sub influenţa alcoolului şi n-a ştiut prea bine ce face. Este cazul Pamelei Anderson şi-a rockerului Tommy Lee. Indiferent de starea pe care au avut-o la nuntă, cei doi şi-au dorit să dea o şansă mariajului lor şi chiar au adus pe lume doi copii înainte de-a depune actele de divorţ, în 1998. Fostul iepuraş Playboy nu s-a învăţat minte şi a mai comis-o o dată, în 2007, când i-a spus „Da!” lui Kid Rock, alături de care blondina n-a rezistat mai mult de un an.

Cel mai probabil, Amy Winehouse făcea totul ameţită de alcool, aşa că nunta ei cu Blake Fielder-Civil n-a fost o excepţie. De fapt, întregul lor mariaj n-a făcut altceva decât să încurajeze viciile pe care cei doi soţi le aveau. Dar n-au rezistat mult împreună, s-au căsătorit pe 18 mai 2007 şi au divorţat în 2009. Şi, din păcate, cântăreaţa britanică s-a şi stins prematur din viaţă din cauza consumului ei exagerat de băutură.

Foto - Shutterstock



Recente

bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg
cuplu matur  foto   Shutterstock jpg
Inainte de casatorie jpg