Interviu în premieră cu Rui Zink la Clubul de lectură pentru copii Fanbook: “Într-un pix se poate ascunde o lume”

1 62058 original jpg jpeg

Pentru prima dată în Romania, cunoscutul scriitor portughez a intrat în dialog cu copiii în cadrul unui club de lectură din Bucureşti.

Rui Zink a fost invitatul special (via Skype) al Clubului Fanbook,sustinut lunar,la Librăraria Humanitas de la Cişmigiu. Micii participanţi au pregătit numeroase întrebări despre personajele principale din cartea “Cititorul din peşteră” şi i-au luat scriitorului un adevărat interviu cu ajutorul traducătoarei SiminaPopa.

Rui Zink le-a arătat copiilor fotografii de la Târgul de carte de la Lisabona,unde mergea însoţit de primul “Anibalector”,bunicul său,cel care i-a trezit pasiunea pentru lectură. Mai apoi,le-a explicat de ce a scris că “lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic” şi cum “într-un pix se poate ascunde o lume”,împărtăşindu-le din copilaria sa,atuncicând părinţii îi cumpărau pixuri în loc de jucării. 

Scriitorul a sfătuit copiii să-şi aleagă cărţile liber,după preferinţă,pentru a deveni creativi. ”A învăţa e mai bine decât a preda.  Am învăţat de la fiii mei sa fiu tată,aşa şi profesorii învaţă alături de elevi să devină mai buni,şi scriitorii învaţă citind cât mai multe cărţi”,a mărturisit autorul răspunzând întrebării adresate de un copil.

Fanbook Scriitori Contemporanieste cel de-al doilea modul al Clubului de lectură pentru copii între 12-14 ani dornici să citească şi să dezbată o carte pe lună. Scopul acestui proiect este de a oferi copiilor posibilitatea întâlnirii cu personalităţi culturale din mediul literar,cinematografic,artistic etc. De asemenea,ţinteşte să scoată copiii din şcoli,să le trezească interesul pentru lectură prin cărţi din afara programei şcolare şi să îi ajute să creeze o legătură cu alte domenii de interes pentru ei.

Modulul va fi susţinut lunar în perioada 28 martie – 13 iunie 2015,timp de doua ore,când se vor desfăşura multe activităţi interactive.

La cererea copiilor,Asociatia CSR Mindset,organizatoarea proiectului,va lansa pe 4 aprilie ora 11:00 si un al treilea modul intitulat Fanbook Science. Temele propunse sunt astronomia,biologia şi fizica,iar cărţile despre care se va discuta sunt George în căutare de comori prin Cosmosde Lucy şi Stephen Hawking,Magia realităţiide Richard Dawkins şi Minunata lume a domnului Tompkinsde George Gamow şi Russel Stannard. Intalnirile vor fi lunare si se vor desfasura in perioada 4 aprilie – 6 iunie.

Coordonatorul activităţilor de astronomie şi fizică va fi Nic Sârbu,jurnalist la Caţavencii şi,pentru cunoscatori,Tata Uraniu pe site-ul www.sciencefriction.ro,iar al celor de biologie Anca Bontaş,vicepreşedinte la Asociaţia Secular Umanistă şi profesor de biologie.

Invitatul special de pe 4 aprilie va fi Adrian Sonka de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Cei interesaţi de acest modul se mai pot înscrie pe adresa contact@csrmindset.rosau pe site-ul www.csrmindset.ro/fanbook.



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg