Horoscopul copiilor
Credeai că doar adulţii au horoscop? De când venim pe lume, astrele ne influenţează viaţa şi personalitatea. Află care este temperamentul micuţului tău şi cum ar trebui să te porţi cu el citind horoscopul!
Berbec:21.03-21.04
Copiii Berbec sunt temperamentali,în permanentă agitaţie,plini de vitalitate,şi trebuie disciplinaţi cu blândeţe. Iubesc animalele şi îşi exprimă părerea de la o vârstă fragedă. Adoră competiţia şi le place să câştige mereu.
Sunt sensibili şi,în pofida aparenţei reci şi indiferente,au nevoie de afecţiune,chiar dacă de obicei nu o cer.
Taur: 22.04-21.05
„Tăuraşilor” le place să se simtă liberi,sunt ambiţioşi şi meticuloşi. Au rezultate bune la şcoală şi sunt atraşi de desen,artă,lectură. În relaţia cu fraţii poate fi puţin egoist,aşa că va trebui să asiguri echilibrul între ei. Reacţionează bine la laude,acestea fiind un mod de a-l stimula. Un compliment va face mai mult decât o sută de mustrări!
Gemeni: 22.05-21.06
Micuţii din Gemeni sunt vioi,curioşi şi foarte vorbăreţi. În discuţii încearcă să-şi impună punctul de vedere. Au rezultate bune la şcoală datorită memoriei extraordinare şi a curiozităţii. Au înclinaţii către lectură şi limbi străine. Se plictisesc repede,aşa că stocul de jucării va trebui împrospătat permanent. Au o fire destul de rece,relaţiile afective nefiind la fel de importante precum cele intelectuale.
Rac: 22.06-22.07
Copiii din zodia Racului sunt sensibili,visători,foarte calzi şi iubitori. Au mare nevoie de afecţiune,înţelegere şi atenţie. Au simţul umorului dezvoltat şi un zâmbet sau o glumă au mai mult efect decât o mustrare. Au simţul proprietăţii dezvoltat,sunt susceptibili,se supără repede şi se ceartă foarte uşor cu colegii. Nu îşi cer scuze,chiar dacă regretă ce-au făcut. Sunt atraşi de matematică,artă,informatică şi sunt colecţionari înnăscuţi.
Leu: 23.07-22.08
Emotivi şi impulsivi,nu suportă singurătatea şi încearcă să atragă mereu atenţia asupra lor. Se impun uşor în cercul de colegi,sunt orgolioşi (deci nu e indicat să-i faci de râs în faţa altor copii),le place să se impună şi vor face acest lucru cu familia. Au nevoie de libertate şi nu suportă îngrădirile. Ca părinte,trebuie să acţionezi cu răbdarre şi înţelegere, cu vorba bună mai degrabă decât cu dojenile.
Fecioară: 23.08-21.09
Copiii din Fecioară dau dovadă de maturitate,îşi asumă responsabilităţi de mici şi îşi respectă promisiunile. Etica este importantă pentru ei şi mint rareori. Sunt impulsivi şi pretenţioşi. Adoră sporturile în aer liber,lectura,desenul şi literatura. Au multă răbdare şi sunt meticuloşi. În relaţiile cu alţi copii devin autoritari,impunându-şi unoeri violent punctul de vedere.
Balanţă: 22.09-22.10
Inteligenţi,calmi,dar foarte vioi,le plac jocurile care cer răbdare. Au nevoie de îndrumare,ordine şi disciplină. Nu suportă şi nu iartă violenţa fizică. Sunt pasionaţi de culori şi haine,au o fantezie bogată şi sunt atraşi de desen şi pictură,prin care se pot exprima. Iubesc animalele,în special câinii. Fetiţele din Balanţă petrec ore în şir îmbrăcându-se în prinţese sau croind rochiţe pentru păpuşi.
Scorpion: 23.10-21.11
Copiii din Scorpion îşi manifestă de timpuriu personalitatea:sunt exuberanţi,deseori dificili. Sunt interesaţi de tot ce e nou,le plac jocurile riscante,sporturile violente şi periculoase. Sunt greu de educat pentru că au o personalitate puternică. Nu trebuie să le impui ceva,trebuie să-i faci să înţeleagă de ce nu e voie. Spun ce gîndesc,sunt ambiţioşi,prietenoşi şi leagă prietenii pe viaţă. Nu sunt superficiali,le place să studieze şi consideră că munca este cheia succesului.
Săgetător: 22.11-20.12
Micuţii Săgetători sunt curioşi,vioi şi impulsivi. Se plictisesc repede,vor să aibă mereu ceva de făcut,nu le plac constrângerile legate de educaţie. Sunt prietenoşi,au mulţi tovarăşi de joacă dar intră deseori în conflict cu ei. Trebuie educaţi cu tact,nu cu severitate. Le place să studieze,iubesc cărţile,muzeele,filmele SF şi documentarele ştiinţifice.
Capricorn: 21.12-19.01
Cei din această zodie sunt inteligenţi şi pasionaţi de lectură,limbi străine,literatură,dar nu au inclinaţii spre ştiinţele exacte. Se împrietenesc uşor,sunt foarte ataşaţi de mamă,sunt generoşi,cu bun simţ şi înţelepţi. Nu trebuie contrazişi,pentru că sunt ăncăpăţânaţi. Se vor descurca singuri de mici,îşi vor asuma responsabilităţi şi nu vor acţiona sub impulsul de moment.
Vărsător: 20.01-18.02
Liniştiţi şi prudenţi,sunt ataşaţi de familie şi ştiu instinctiv să evite neînţelegerile. Au o personalitate puternică,sunt enigmatici şi greu de înţeles. Pentru a-i educa,e nevoie de comunicare şi răbdare. Pentru că au senzaţia că cei din jur nu-i înţeleg,îşi ascund preocupările şi sunt plini de secrete. Îşi doresc să ajungă arheologi,exploratori sau să facă ceva ieşit din comun.
Peşti: 19.02-20.03
Copiii Peşti sunt sensibili şi impresionabili,cu o imaginaţie bogată,visători şi interiorizaţi. Îşi crează propria lume şi prieteni imaginari. Sunt influenţabili,de aceea trebuie să fii atentă la anturajul lui. Iubesc animalele,florile şi muzica. Sunt lipsiţi de simţ practic,dar au o memorie excelentă. Visători şi idealişti,nu au mulţi prieteni,cu tovarăşii de joacă sunt naivi şi încrezători,putând fi uşor răniţi în sentimente.