Top 5 zodii care devin insuportabile după căsătorie

1 72239 original jpg jpeg

Se ştie că unii îşi pierd repede interesul, cum ar fi cazul Berbecilor, pe când, alţii se vor ataşa din ce în ce mai mult, vor fi posesivi, poate vor şi exagera uneori cu aceste lucruri, spre exemplu cei din zodiile Rac şi chiar Scorpion.

Haideţi să descoperim împreună,în cele ce urmează care sunt zodiile care devin de recunoscut după ce au făcut marele pas pentru a şti la ce să vă aşteptaţi în continuare.

1. Gemeni

Chiar dacă poate în primele momente vă dă senzaţia că se simte în largul lui cu acest angajament,cu această schimbare,sau că ar fi în al nouălea cer,pe parcurs însă,îşi dă seama că este prins în această relaţie şi nativul din Gemeni tot va încearcă să-şi găsească drumul spre libertate.

 Tot ce-i trebuie este destul spaţiu încât să nu se simtă prizonier în propria poveste şi multă dragoste. Asta-l va face fericit,liniştit şi împlinit cu alegerea lui.

 2. Leu

Indiferent dacă,la începutul relaţiei era mai liniştit şi paşnic,după căsătorie,lucrurile se schimbă. Încearcă să vă arate că el este regele,el este cel care “taie şi spânzură”,asta dacă nu v-a arătat-o încă de când v-aţi cunoscut;orice aţi face,el deţine autoritatea în casă şi el are ultimul cuvânt de spus în toate deciziile.

Citeşte si despre restul zodiilor pe YVE.ro.



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg