Zodiile de care trebuie să te fereşti! Sunt maestre în manipulare şi fac orice din tine

1 82867 original jpg jpeg

Ai întâlnit şi tu acea persoană care te face mereu “din vorbe”? Dacă te întrebi cum reuşeşte, e posibil ca astrele să-ţi ofere răspunsul. Există anumiţi native care te întorc pe toate părţile şi te fac să cedezi imediat.

Unii o fac atât de subtil încât ceilalţi nu-şi dau seama că sunt controlaţi. Deşi tu crezi că lucrurile pe care îi determini pe alţii să le facă sunt spre binele lor, s-ar putea intâmpla să nu fie văzute aşa şi de cealaltă parte.  

Ţi se pare că ţi se potriveşte această descriere? Vezi dacă eşti pe lista celor mai manipulatoare zodii : 

Peşti

Peştii niciodată nu plănuiesc să profite de bunătatea celor din jur, însă au tendinţa de a juca rolul unei victime. Îşi vor folosi în mod neintenţionat greutăţile pentru a obţine simpatia, astfel încât să aibă ceea ce îşi doresc. Ei doar se gândesc că îşi folosesc sinceritatea pentru suferinţa lor, dar în realitate atrag nefericirea de partea lor.

Scorpion

Ştim faptul că atunci când Scorpionii provoacă o discuţie, vor face tot ce le stă în putinţă doar să-şi atingă ţelul, chiar dacă este vorba despre o răzbunare. Vor profita de bunătatea oamenilor şi chiar vor privi asta într-un mod cinic. Într-o confruntare, un Scorpion va încerca să-şi nege vinovăţia

Gemeni

Atunci când Gemenii se gândesc mai mult timp asupra lucrurilor, chiar au dubii dacă să profite de o persoană, şi implicit, de bunătatea acestuia. Dacă cineva începe să bănuiască comportamentul lor uşor intrigant, ei vor crea chiar şi o diversiune.

Săgetător

Dacă un Săgetător are nevoie să stea într-un loc şi nu mai găseşte niciun loc la hotel, cu siguranţă va profita de bunătatea unui prieten care se va oferi să stea la el acasă. Dacă are nevoie să stea pentru o vreme, va apela la o scuză precum faptul că nu are unde să stea sau chiar la conştiinţă împotriva lor.

Balanţă

Balanţele vor ca toţi oamenii din jurul lor să fie fericiţi, inclusiv şi ei să fie fericiţi, iar faptul că profită de bunătatea oamenilor nu este un lucru rău pentru ei. Îşi folosesc farmecul natural ca să-i influenţeze pe ceilalţi, dar şi abilitatea de a le spune celorlalţi exact ceea ce vor să audă.



Recente

2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg