Cum vine Moş Crăciun pe la alţii?

1 46874 original jpg jpeg

La noi, Crăciunul aduce colindători la uşă şi cozonaci calzi pe masă. Pe alte meleaguri, în curţile caselor apar pitici cu fesuri roşii, iar la ferestre se aşază lumânări aprinse. Câte bordeie, atâtea obiceie...

Pace "prin lege",în Finlanda

Un obicei vechi de 600 de ani se ţine în Finlanda în Ajunul Crăciunului. De la balcoanele primăriilor,câte un reprezentant al fiecărui oraş proclamă solemn „Pacea de Crăciun”.

Asta înseamnă că,până la Bobotează,cei care vor tulbura liniştea oraşului vor avea parte de pedepse severe. Toţi locuitorii cântă în acea zi imnul naţional,se duc la slujbele de la biserică,aprind lumânări în cimitire,iar seara copiii îl aşteaptă pe Moşul.

13 Moşi Crăciuni,în Islanda

Orice copil şi-ar dori să-şi petreacă Crăciunul în Islanda,fiindcă aici nu vine un singur Moş,ci treisprezece,în tot atâtea zile. Cu treisprezece zile înainte de Crăciun,primul Moş pune dulciuri,mandarine şi lozuri în plic în ghetuţele copiilor care au fost cuminţi.

Cei obraznici primesc un cartof. A doua zi,vine cel de-al doilea Moş,cu dulciuri şi jucării,şi tot aşa până pe 25 decembrie.

Ferestre decorate cu lumânări,în Irlanda

De Crăciun,irlandezii aprind lumânări roşii la ferestre,în semn de bun venit pentru Maria şi Iosif,care caută adăpost.

Tradiţia spune că fiecare lumânare trebuie aprinsă de cea mai tânără persoană din casă şi apoi stinsă de o femeie pe nume Mary,pentru alungarea ghinionului.

După cină,există obiceiul de a aşeza la uşa casei pâine şi lapte,ca simbol al ospitalităţii. Moşul le lasă copiilor cadourile lângă brad,în săculeţi cu numele lor.

Piticul Crăciunului,în Suedia

Brazii din casele sue-dezilor sunt împodobiţi cu lumânări,mere,steguleţe,gnomi cu căciuliţe roşii şi cu ornamente din paie. Casa este decorată cu lalele roşii şi,cu câteva zile înainte de Crăciun,gospodinele prepară nişte biscuiţi cu ghimbir,în formă de stea sau de inimioară.

Un membru al familiei se îmbracă în Piticul Crăciunului,despre care se spune că trăieşte sub scândurile casei,are haine roşii şi o barbă albă. Acesta împarte tuturor cadouri dintr-un sac,însoţindu-le cu rime vesele.



Recente

Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg