Trucuri isteţe pentru o nuntă fără griji

1 47103 original jpg jpeg

Este momentul când vrei să străluceşti şi nicio grijă să-ţi întunece chipul. Şi totuşi, ştii din experienţa altor nunţi că neprevăzutul poate încurca lucrurile. Nu însă şi cu ideile noastre!

Dacă tortul va veni cu crema topită? Dacă vinul sau apa plată nu va fi de ajuns? Îţi faci atâtea scenarii în minte şi le amplifici atât de mult,încât te gândeşti cu inima strânsă la momentul cel mare. Mai multe miresici ne-au împărtăşit câteva trucuri care te vor ajuta şi pe tine să ai exact nunta pe care ţi-ai dorit-o. Iar cuvintele de ordine sunt:planificare din timp!

Gândiţi la unison

Primul lucru care ar putea strica atmosfera festivă sunt certurile dintre rude,actuale sau viitoare. Posibil scenariu:ba soacra mică vrea neapărat să invite mai mulţi prieteni,ba mama mirelui vrea ca rudele ei să stea cât mai aproape de masa mirilor.

„Ce are dacă prietenii voştri, mai tineri, stau mai departe?” Cum să le mai spui că ai vrea o masă de patru: voi şi naşii… Pentru a combate din faşă certurile,voi doi trebuie să gândiţi ca unul.

Chiar dacă mai sunt luni bune până la nuntă,faceţi un plan cu ceea ce vă doriţi:culoarea decorului,tipul ornamentelor, tema nunţii, tipul muzicii,numărul invitaţilor… Nu-i exagerat deloc să stabiliţi împreună chiar şi coafura.

Următorul pas: spuneţi-le părinţilor planul vostru şi vedeţi împreună ce îmbunătăţiri îi puteţi aduce. Dacă aţi ales să vă ajute părinţii cu organizarea nunţii, împărţiţi-vă responsabilităţile.

Stabiliţi termene limită

Ca să ai o nuntă liniştită, asigură-te că ai toate pregătirile terminate cu cel puţin o lună înainte. Asta înseamnă chiar că poţi „minţi” croitoreasa că nunta va avea loc mai devreme.

Cred că ştii şi tu cazuri în care rochia a fost gata chiar în ziua nunţii,cu toate asigurările date miresei că o va avea cu câteva săptămâni înainte. După ce v-aţiîmpărţit responsabilităţile în familie,stabiliţi data limită la care fiecare lucru trebuie să fie gata.

Foarte important:nu lăsaţi pentru ziuanunţii nicio cumpărătură. Cât despre bani,stabiliţi-vă un buget maxim pentru fiecare lucru. În planul nunţii treceţi tot ceea ce trebuie cumpărat,chiar şi cele mai mici cheltuieli.

Împărţiţi rolurile

De ce să zici a doua zi:„Ce bine că s-a terminat”,când poţi spune:„Aş mai face încă o nuntă”? În ciuda a ce ai mai văzut pe la alţii,mirii şi naşii au cele mai plăcute roluri:în ziua nunţii,rezervate vă sunt doar emoţiile pozitive. De ce să ştie mirii că s-a terminat şampania sau că nu mai vine tortul?

Pentru asta,trebuie ca toate rudele apropiate să „conlucreze”. Roagă doi dintre cei mai buni prieteni să facă pe şoferii de la biserică la restaurant (dacă-i nevoie),iar domnişoarele de onoare să îndrume musafirii la mese.

Mamele pot verifica la bucătărie fiecare fel de mâncare înainte de fi servit,iar taţii să rezolve orice problemă ce ţine de băutură. Dacă tu ai fost cea care a coordonat totul,în ziua nunţii predă ştafeta altcuiva,care să ştie toate amănuntele. Această persoană va putea îndruma mesenii care au diverse probleme.

Nu ştii ce să le cumperi invitaţilor?

Am fost pe la mai multe nunţi şi am „furat” pentru tine câteva idei de mărturii. În locul clasicelor punguţe cu bomboane, poţi oferi invitaţilor cutiuţe în formă de inimioare, semne de carte mai speciale, rame de fotografii, îngeraşi de ceramică sau lumânărele de decor.



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg