Gwen Stefani revine la No Doubt

1 53992 original jpg jpeg

Artista consideră că zilele ei de glorie ca interpretă solo sunt o amintire, cariera ei departe de trupa No Doubt fiind "un moment în timp" ce-a durat prea mult.

Cântăreaţa americană a renunţat în 2004 la statutul de solistă a trupei No Doubt,pentru a-şi lansa primul ei album solo,intitulat "Love. Angel. Music. Baby",urmat de "The Sweet Escape",material discografic lansat în 2006. Ambele albume au primit discul de platină.

Gwen Stefani a recunoscut într-un interviu recent că un nou album semnat No Doubt nu poate să apară în viitorul apropiat,deoarece toţi membrii trupei sunt foarte ocupaţi pe plan personal. Totodată,cântăreaţa a spus că nu intenţionează să mai lanseze un alt album fără colegii ei de trupă.

“Acela a fost doar un moment în timp. A durat puţin mai mult decât credeam noi,pentru că mă aflam într-o perioadă plină de inspiraţie. În viaţă,trebuie să faci acele lucruri care se manifestă la un moment dat,iar totul va ieşi aşa cum trebuie”,a declarat solista americană pentru publicaţia Entertainment Weekly.

No Doubt îşi va anunţa planurile de viitor în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc vineri,10 iunie.

Gwen Stefani a devenit celebră ca solistă a trupei No Doubt,în 1990,iar printre cele mai renumite piese ale sale se numără “Just a Girl” şi “Don't Speak”.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg