Vacanţă în gaşcă

1 46361 original jpg jpeg

Pentru unii, vacanţa înseamnă să uiţi cu totul de serviciu. Dar, unele vedete au preferat să meargă în concediu tot cu colegii de muncă.

Florina Cercel, Dinică şi Virginia Rogin au ales Delta

Florina Cercel,Virginia Rogin şi Gheorghe Dinică s-au întors dintr-o scurtă vacanţă în Delta Dunării. Actorii,mari amatori de preparate din peşte,s-au bucurat de o săptămână petrecută în mijlocul naturii. „Ne-am decis încă din timpul filmărilor la Regina să mergem împreună în vacanţă,iar Delta Dunării am ales-o la recomandarea lui Vladimir Găitan,care cunoştea foarte bine zona”,spune actriţa Florina Cercel.

Alături de soţia sa, Gabi, Gheorghe Dinică s-a relaxat plimbându-se cu şalupa prin Deltă. „Am filmat de câteva ori în Deltă,dar altul este sentimentul când mergi să te relaxezi. Am vizitat cetatea Enisala,am mers pe canalele din Deltă şi am ajuns într-un loc de vis,lângă Babadag”,povesteşte actorul.

Pentru Virginia Rogin, experienţa din Delta Dunării a fost unică. A fost prima oară când am mers în Delta Dunării. Ne-am cazat la un hotel pe malul Dunării şi,în fiecare dimineaţă,mă trezeam la răsăritul soarelui,aşteptam să se ridice ceaţa şi priveam păsările cum zboară deasupra apei. Am mâncat ciorbă de peşte făcută cu apă de Dunăre,sarmale din peşte, baclavale”, mărturiseşte actriţa.

Adela Popescu, Dana Rogoz, Alina Grigore, în Grecia

Adela Popescu, Dana Rogoz, Alina Grigore şi soţul ei, Bogdan Albulescu, au avut parte de o vacanţă de vis în insula Kefalonia (Grecia).

A fost perfect,stăteam până dimineaţa la piscină,jucam mima,şah,table,am făcut chiar baie noaptea în mare cu toţii”,mărturiseşte Adela Popescu.

Dana Rogoz a fost cucerită şi ea de frumuseţea insulei greceşti. „Kefalonia este o insulă cu orăşele cochete,porturi cu multe golfuleţe la care ajungi doar cu vaporaşul. Este un loc de vis”,spune Dana. Bune prietene,Adela,Dana şi Alina au profitat de fiecare clipă de vacanţă pentru a se distra şi pentru a face cumpărături.

„M-am amuzat pentru că Adela şi Alina s-au ferit de soare, iar eu m-am bronzat foarte mult. La un moment dat, chiar mi-au spus că o să plec cu tot soarele acasă”,spune Dana Rogoz.

Cătălin Radu Tănase, concediu cu fiica sa

Cătălin Radu Tănase, partenerul de pupitru al Iuliei Vântur de la Ştirile Pro TV, şi-a petrecut concediul cu fetiţa sa, Carina. „Întreaga vacanţă a fost gândită special pentru Carina şi astfel totul s-a învârtit în jurul ei: programul pentru plajă, joacă, masă şi somn. Am profitat din plin de faptul că am petrecut alături de ea 24 de ore din 24”, a mărturisit Cătălin. Pe lângă programul zilnic de plajă ,în care Cătălin a încercat să o înveţe să înoate, cei doi s-au plimbat cu şalupa pe lacul Siutghiol din Mamaia şi au mers pe Insula lui Ovidiu.



Recente

cina eleganta gradina 1245344386 jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Selma Blair și aliatul ei în lupta cu scleroza multiplă 3  Sursa   Instagram jpg
shutterstock 645962554 jpg
WhatsApp Image 2025 04 17 at 23 30 16 jpeg
shutterstock 188998733 jpg
Benny Hill  foto   Profimedia jpeg
Beyonce  sursa foto   Instagram jpg
WhatsApp Image 2025 04 23 at 6 02 52 PM (1) jpeg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
OMV Petrom Bucharest HALF MARATHON 2025
Freddie Mercury  foto   Profimedia jpeg
Papa Francisc și Regina Elisabeta a II a (3) jpg
Jackie Kennedy png
Melody Gardot  foto   Instagram jpg
Anne Hathaway  foto   Instagram jpg
shutterstock 2390644165 (1) jpg
491446692 18064508114006685 5737494353615770904 n jpg
image00004 jpeg
1 papa shutterstock 544259614 jpg jpeg