FOTO Coşmarul COVID-19. Mărturisirile cutremurătoare ale unei femei care se luptă cu noul coronavirus de 10 luni

1 shutterstock 1687825522 jpg jpeg

Nic Kimberley, un fost jurnalist BBC în vârstă de 53 de ani, susţine că are simptome COVID-19 încă de la sfârşitul anului trecut, când a luat contact cu câţiva chinezi din Wuhan, şi nici până-n ziua de azi nu i-au trecut.

Nic, din Worcester, e de părere că a luat virusul Crăciunul trecut, când a mers într-o vacanţă în Caraibe şi s-a întâlnit în aeroport cu câţiva chinezi din Wuhan, oraşul de unde s-a răspândit noul coronavirus. Justa jurnalistă britanică şi-a petrecut concediul în pat, cu febră, tuse şi senzaţia că n-avea gust şi miros – simptome specifice COVID-19. Însă, la acea vreme, nimeni nu ştia de coronavirus şi nici cum să trateze o persoană care avea asemenea simptome. Kimberley a parcurs un drum dificil şi îndelungat până să fie diagnosticată, lucru care n-a fost deloc benefic organismului ei greu încercat.

Diagnostic întârziat

Când Nic s-a întors acasă, în Cheltenham, din concediu, nu se simţea deloc bine. S-a dus imediat la medicul ei de familie, pentru a vedea ce anume îi cauza asemenea simptome, iar doctorul a ridicat din umeri, depăşit de situaţie, suspecând doar gripa porcină. În februarie, pacienta a făcut o serie de analize, care indicau multiple probleme în organism. A fost testată pentru malarie, Zica şi chiar şi Sars.

Diagnosticul ei de coronavirus a fost confirmat abia în iunie, după luni întregi de vizite la spital şi simptome care-i înrăutăţeau starea.

Medicii susţin că prima persoană din Marea Britanie care a fost diagnosticată cu COVID-19 a fost o doamnă de 75 de ani din Nottinghamshire, care a primit rezultatul pozitiv al analizei pe 21 februarie, adică cu două luni după ce Nic se îmbolnăvise. Totuşi fosta jurnalistă BBC insistă că ea a contactat virusul odată cu chinezii, în decembrie 2019, doar că nu ştia nimeni despre coronavirus la acea vreme. Kimberley este pacienta COVID-19 care se luptă de cel mai mult timp cu virusul. Cel puţin din Marea Britanie. Şi, pentru a-şi face cunoscută povestea incredibilă, a documentat întreaga ei experienţă cu coronavirusul.

Efectul virusului în organism

“Medicii au descoperit că mai multe organe şi glande de-ale mele nu mai funcţionează cum trebuie de ceva vreme”, a dezvăluit Nic povestea ei întregii prese din Marea Britanie, care a preluat recent subiectul cu mare interes. „Am ajuns chiar să-mi pierd vederea pentru câteva ore, după care să-mi revină, dar văd doar neclar. Chiar şi acum am dureri groaznice de încheieturi. Nici durerea din piept nu mi-a trecut, am în continuare dificultăţi în respiraţie...”, a mărturisit ea în urmă cu câteva zile.

“În toată această perioadă, am avut doar şapte zile consecutive în care m-am simţit aproape normal. După care, ziua următoare, mi-au sângerat urechile, de pildă. E o boală cruntă, care te amăgeşte, îţi dă senzaţia că ţi-a trecut, după care revine la fel de puternic”, declară femeia de 53 de ani, care susţine că nu ştie dacă va scăpa vreodată complet de acest virus.

„Am lucrat la postul de radio BBC, eram o persoană care se putea exprima orcând cursiv, iar acum constat că memoria mea pe termen scurt e foarte afectată, până şi un copil de doi ani m-ar putea bate la Scrabble acum”, susţine cea care a ales să-şi facă cunoscută povestea pentru a-i preveni pe oameni cu privire la pericolul acestui virus.

COVID pe termen lung

Nic Kimberley face parte dintr-un grup în care a găsit cazuri similare, în Marea Britanie existând un procent de 12% de persoane infectate cu COVID-19 care au prezentat simptome mai mult de 30 de zile. Oamenii de ştiinţă au atras şi ei atenţia asupra „COVID-ului pe termen lung”, însă nu ştiu ce poate cauza aşa ceva, cine este predispus să facă această formă greu de suportat şi ce pot face pentru a stopa aceste simptome prelungite.



Recente

Ginesexualitate jpeg
divort jpg
sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg