FOTO Top 5 cele mai spectaculoase călătorii cu trenul în lume

1 orient express 60191902 jpg jpeg

De la Orient Express la Trans-Siberian sau de la Glacier Express la Căile Ferate Tazara, sunt călătorii cu trenul ce pot fi o vacanţă în sine. Unele sunt de-a dreptul epice prin distanţa colosală pe care o parcurg, pe când altele sunt uluitoare pentru munţii, lacurile, canioanele, satele, chiar şi coastele pe care ţi le scot în cale. Ca să nu mai vorbim de acele trenuri opulente, în care te simţi ca într-un hotel de cinci stele...

Europa: Orient Express

Staţie pornire: Paris; staţie sosire: Istanbul; distanţă: 3.186 km, durată: 11 zile

Orient Express se află pe şine de mai bine de 130 de ani. În vagoanele sale au călătorit Lawrence al Arabiei, Mata Hari şi Leo Tolstoy. De-a lungul anilor, Orient Express nu a fost oprit nici de cele două războaie mondiale, nici de alte probleme diplomatice, dar a fost oprit de Cortina de Fier. Ultima sa călătorie a fost în 1977. Asta până ce Venice Simplon, o companie britanică, a repus trenul în mişcare exact pe traseul de odinioară. O dată pe an, de obicei în august, trenul ale cărui vagoane datează de la începutul secolului trecut, de un lux şi o opulenţă neobişnuite, pleacă de la Paris şi se opreşte la Istanbul. Una dintre opriri este la Sinaia, unde turiştii vizitează castelul Peleş, şi una la Bucureşti, unde oaspeţii dorm o noapte într-un hotel de lux. Îţi poţi lua bilet la cabină, la apartament sau la apartamentul prezidenţial, preţul fiind între 2.200 şi 50.000 de lire sterline. 

SUA: California Zephyr

Staţie pornire: Chicago; staţie sosire: San Francisco; distanţă: 3.924 km; durată: 52 ore 40 minute

Pentru a admira măreţia pitorească a continentului nord-american, nimic nu se compară cu trenul Zephyr (Foto 1 Galerie) al companiei Amtrak. De altfel, este ultima mare aventură pe liniile ferate din SUA. Odiseea întinsă peste două nopţi te poartă prin prerii, deşerturi, fabuloşii Munţi Stâncoşi, canioanele râului Colorado şi legendarele piscuri înzăpezite ale Sierra Nevada. Se zice că, atunci când cobori din acest tren, ai văzut mai mult teritoriu american decât majoritatea americanilor.

Rusia: Trans-Siberianul

Staţie pornire: Moscova; staţie sosire: Vladivostok; distanţă: 9.260 km; durată: 6 zile

Este una dintre cele mai mari aventuri pe o cale ferată europeană. Călătoria de proporţii epice te poartă prin opt zone orare şi prin teritoriul vast şi rareori vizitat al Rusiei. Trans-Siberianul (Foto 2 Galerie) oferă mai multe servicii, inclusiv un tren personal şi un traseu prelungit până în Beijing, China. Rapidul Rossiya Nr. 2 este cel mai popular, traversând Rusia de la est la vest. Majoritatea turiştilor, însă, preferă Trans-Mongolianul, care străbate 7.621 km, de la Moscova la Beijing, traversând fabulosul deşert Gobi. Un bilet într-un vagon de dormit (două locuri) la Trans-Mongolian costă 1.700 de dolari, iar la cuşetă (patru locuri) 1.060 de dolari. Cei care preferă să meargă în stil „ţar“ pe ruta Trans-Siberianului pot lua trenul de lux Golden Eagle, care are apartamente somptuoase în loc de vagoane, meniuri extravagante şi chiar şi un medic la bord. Preţul este şi el pe măsură: 20.000 de dolari de persoană. 

Tanzania şi Zambia: Tazara

Staţie pornire: Dar es Salaam; staţie sosire: Kapiri Mposhi, distanţă: 1.860 km; durată: 46 ore

Pe un continent în care mişcarea cu încetinitorul pare obligatorie, să nu te surprindă dacă trenul va avea întârzieri considerabile. Până la urmă, are de parcurs aproape 2.000 km africani, din oraşul port al Tanzaniei până în Kapiri Mposhi din Zambia. Apoi, din nou, puţine călătorii pe şine din lume oferă şansa – şi ar trebui să subliniem că este o şansă mai degrabă decât o garanţie – de a zări lei, elefanţi şi rinoceri de la fereastra trenului Tazara (Foto 3 Galerie). Pentru mulţi, însă, adevărata savoare a rutei Tazara nu este nici peisajul, nici animalele sălbatice, ci experienţa de a petrece două zile urmărind pe fereastră frânturi din viaţa localnicilor, cu tot cu haosul care se creează atunci când trenul face opriri programate sau neprogramate. 

Elveţia: Glacier Express

Staţie pornire: Zermatt; staţie sosire: St. Moritz; distanţă: 291 km; durată: 8 ore

Zermatt şi St. Moritz sunt două dintre cele mai pitoreşti staţiuni montane ale Elveţiei. Între ele sunt unele dintre cele mai fabuloase piscuri ale Alpilor, văi şi păduri rupte parcă din poveştile cu Hansel şi Gretel, faimoasele cabane elveţiene din lemn masiv şi ape ce se şerpuiesc line şi cristaline de-a lungul căilor de fier. Traseul Glacier Express (Expresul Glaciar, Foto 4 Galerie) trece prin 91 de tuneluri, 291 de poduri, ajunge la Trecătoarea Oberalp, la 2044 m, locul de unde izvorăşte Rinul, şi traversează viaductul Landwasser, a cărui structură magnifică de şase arcuri se termină într-un tunel săpat în munte. 

FOTO Shutterstock.com 



Recente

shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg