„După o colaborare profesională îndelungată, noi, membrii formaţiei Iris - Doru Borobeică, Nelu Dumitrescu, Cristi Minculescu şi Valter Popa, am ales două drumuri separate, aşa cum anunţam în anul 2017. Din respect pentru tot ce a însemnat Iris în această componenţă şi mai ales din respect pentru publicul nostru, am ajuns la un consens cu privire la denumirile formaţiilor noastre, în ciuda diferenţelor care fac ireconciliabilă relaţia noastră profesională, urmând ca în continuare să evoluăm separat.

Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică îşi vor urma împreună drumul şi se vor numi Iris – Cristi Minculesc u, Balter & Boro. Nelu Dumitrescu, la rândul său, îşi va continua activitatea sub denumirea Iris – Nelu Dumitrescu. Nu este un final, ci o continuare firească pentru fiecare dintre noi. Vă mulţumim pentru sprijinul permanent, iubirea şi respectul pe care ni le-aţi arătat fiecăruia dintre noi, ca artişti“, au transmis muzicienii.

Cum a fost ales numele Iris

De-a lungul celor 40 de ani de carieră, trupa a trecut prin mai multe schimbări de componenţă, plecări şi reveniri, a fost interzisă în timpul regimului comunist, dar a rezistat mereu, iar piese precum „Pe ape“, „Somn bizar“ , „Strada ta“, „ Floare de Iris“ , Cine mă strigă în noapte“, „De vei pleca“ au încântat generaţii întregi.

În ultimii trei ani, membrii trupei au avut mai multe înfăţişări în instanţă pentru a dobândi drepturile asupra numelui Iris. Cum a fost ales, însă, acest nume, care astăzi e un brand?

Aflaţi la început de drum, Nelu Dumitrescu, Nuţu Olteanu şi Emil Lechinţeanu căutau un nume pentru trupa pe care abia o înfiinţaseră. „Ne gândeam la ceva mai dur, însă după câteva zile de cautări, Emil a venit cu ideea să ne numim Iris. Am fost toţi de acord şi l-am adoptat imediat”, povesteşte Nelu Dumitrescu. Numele trupei are o dublă semnificaţie: Irisul reprezintă o floare, dar şi ochiul, care, a devenit, de altfel, „marca“ formaţiei. Aşa cum Rolling Stones are ca simbol celebra limbă, Iris are ochiul, iar fanii l-au purtat încă din timpul regimului comunist pictat pe steaguri sau cusut pe tricouri.

Interzişi de comunişti

De-a lungul carierei, artiştii au trecut şi prin momente cruciale. În 1988 a fost lansat discul „Iris III - Nu te opri“, care includea imnul formaţiei, „Floare de Iris“, o anticipată despărţire de public, în condi]iile în care trupa primea tot mai multe avertizări că va fi interzisă de regimul comunist. Pe 25 mai, în ziua în care a fost lansat albumul, membrii Iris erau chemaţi la Consiliul Culturii, unde li s-au ridicat atestatele de artişti. În urma intervenţiilor unor apropiaţi ai trupei, „embargoul“ a fost ridicat în august, iar Iris a revenit pe scenă. În 1990 a avut loc unul dintre cele mai nefericite episoade din istoria trupei, când tot echipamentul a fost distrus într-un incendiu.

De-a lungul timpului au cântat în deschiderea unor nume precum Rolling Stones şi Whitesnake, iar din compionenţa formaţiei au făcut parte artişti precum Dan Bittman, Mihai Alexandru, Nuţu Olteanu, Emil Lechinţeanu, Sorin Chifiriuc, Adrian Ilie, Florin Ochescu. Chiar dacă trupa în componenţa ei stabilă între 1986 şi 2017 nu mai există, legenda Iris continuă să trăiască.

Nelu Dumitrescu

Nelu Dumitrescu, singurul membru fondator al Iris care a rămas în trupă, a fost întotdeauna „capul limpede” al formaţiei. Născut pe 5 noiembrie 1954, la Bucureşti, în adolescenţă asculta Beatles, Deep Purple şi Jimmi Hendrix. Pasiunea pentru muzică făcea ca tânărului de 16 ani să nu i se pară prea mare niciun sacrificiu, chiar dacă era nevoit să-ţi strângă toţi banii de buzunar pentru a cumpăra un disc, care, pe vremea aceea, costa 200 de lei.

Deşi a ezitat între chitară şi baterie, artistul a ales în cele din urmă tobele şi „practica” pe ce-i cădea... sub beţe: bătea în scaune, mese, chiar şi ghene de gunoi. |n 1974, lucra într-o fabrică din Bucureşti, la Controlul Tehnic de Calitate (CTC), iar un an mai târziu, când s-a întors din armată, i-a cunoscut aici pe Nuţu Olteanu şi Emil Lechinţeanu. Cei trei tineri hotărasc să înfiinţeze o formaţie, iar în 1976 încep repetiţiile, ţinute, pe vremea aceea, într-o fabrică de mezeluri. Partea bună, după cum îşi aminteşte Nelu Dumitrescu, e că aveau masa asigurată. Iris şi-a făcut debutul în 1977, iar bateristul, influenţat de stilul de a bate la tobe al lui John Bonham de la Led Zeppelin, a fost repede remarcat în peisajul muzical românesc.

Deşi a părăsit trupa pentru o perioadă (când a activat în formaţia Roşu şi Negru) şi în ciuda greutăţilor suportate în timpul regimului comunist, cu toate că a fost foarte aproape să părăsească ţara, Nelu Dumitrescu nu a putut renunţa niciodată la marea sa dragoste: Iris.

Cristi Minculescu

Pe când era adolescent şi vedea în reviste aduse de-afară pozele lui Mick Jagger, închipuindu-şi doar cum se mişcă pe scenă „motorul“ trupei Rolling Stones, Cristi Minculescu nici nu-şi imagină că, peste mulţi ani, va fi pe aceeaşi scenă cu unul din idolii săi. „Faptul că am cântat în deschidere la Rolling Stones este cel mai frumos cadou în acest an aniversar”, spunea Cristi Minculescu, a cărui poveste alături de Iris a început tot la o aniversare: pe 9 ianuarie 1980, chiar în ziua în care împlinea 21 de ani, a dat probă pentru a fi solistul trupei.

O lună mai târziu, deja legendarul „Bună seara, prieteni!” se auzea pentru prima oară, la un concert. Cu aceleaşi gusturi muzicale ca ale generaţiei sale (Led Zeppelin, Dep Purple, Black Sabbath), tânărul Cristi avea însă şi idoli printre artiştii români, pentru care nu precupeţea nimic, astfel că a fugit din unitatea militară unde era soldat pentru a merge la un concert al lui Mircea Baniciu. Peste puţin timp renunţa la facultate pentru a intra în trupa Harap Alb, pentru ca la scurt vreme să vină în Iris. Probabil în căutarea unor confirmări, Cristi Minculescu a plecat din trupă de două ori şi a cântat pentru perioade scurte alături de formaţiile Voltaj şi Totuşi. |n pofida perioadele de „somn bizar”, beneficiind mereu de sprijinul necondiţionat al soţiei sale, Rodica, Cristi Minculescu rămâne cel care spune mereu „Bună seara, prieteni!”

Doru Borobeică

Iris a experimentat de-a lungul timpului multe formule, însă, din 1984, Doru Borobeică este basistul care a venit „în familie“ fără să o mai părăsească. Născut pe 21 ianuarie 1963, Boro şi-a dorit să facă ciclism de performanţă, însă o accidentare l-a făcut să renunţe la acest sport la doar 15 ani. Din fericire, în perioada de convalescenţă care a urmat unei fracturi de claviculă, artistul a descoperit chitara, apoi rockul. Mergea des în Club A, unde asculta Phoenix şi Semnal M, iar mai târziu a descoperit armoniile elaborate ale celor de la Aerosmith şi Thin Lizzy, apoi sound-ul monştrilor sacri Queen şi Pink Floyd.

Şi el a renunţat la facultate în favoarea muzicii, iar până în 1984, când a fost remarcat la un concert de către Nelu Dumitrescu şi apoi adus de acesta în Iris, Boro activase deja în trupe ca Harap Alb şi Voltaj. De fiecare dată, Boro a adus un plus de inventivitate în trupa Iris, calităţile sale impunându-l de la început ca unul dintre cei mai buni basişti ai rockului românesc.   

Valter Popa

Valter Popa s-a născut pe 2 noiembrie 1964 şi a ştiut dintotdeauna că viaţa sa va fi legată de muzică. Primul contact cu rock-ul l-a avut când a ascultat pentru prima dată Beatles, în casa unor vecini. Părinţii l-au încurajat, iar la vârsta de opt ani i-au cumpărat prima chitară. Deşi cânta după ureche, ca într-o joacă, Valter a realizat, pe măsură ce treceau anii, că nu îi plăcea să facă altceva, iar în liceu a cântat în trupa Strop, care s-a destrămat însă când componenţii ei au plecat în armată.

A ajuns la Iris în 1986, când membrii trupei căutau un al doilea chitarist care să-l susţină pe Nuţu în concerte, iar Adrian Drăghescu, luminist la Iris, îl anunţă pe prietenul său Valter că în formaţie e un loc vacant. Tânărul aspirant care s-a prezentat la probe l-a impresionat atât de tare pe Nuţu Olteanu, unul dintre membri fondatori, încât acesta i-a spus: „De mâine vii la repetiţii”. Deşi intrat în Iris ca a doua... chitară, artistul a devenit în scurt timp „vioara principală”, după ce Nuţu Olteanu a părăsit trupa pentru Holograf, în 1986.