3 zodii de femei disperate după atenţie. Ar face orice să fie în prima linie. Gemenii sunt pe listă

1 horoscop zodii de femei care vor atentie jpg jpeg

Priviri întoarse, favoruri făcute zilnic, atenţie din toată părţile şi multă lume care o admiră şi apreciază, aceasta este descrierea femeii care vrea cu orice preţ să aibă atenţia celor din jur, îndeosebi a bărbaţilor, dar mai ales a partenerului de viaţă. Acest tip de femeie poate fi în trei dintre zodiile horoscopului, zodii care au caracteristici precum independenţa, curajul, spiritul pragmatic.

Iată care sunt cele trei zodii de femei care caută mereu atenţie şi care ar face orice pentru a o obţine.

Femeia Leu

Leul iubeşte atenţia mai mult decât orice pe lume. Fiind dominant şi încrezător, Leul adoră să fie admirat, notează zodiata.com. De fapt, aproape tot ceea ce face şi spune este cu intenţia de a obţine o reacţie din partea oamenilor. Femeia Leu îşi doreşte atât de mult să primească atenţie, încât nici nu contează dacă aceasta este negativă. Atât timp cât oamenii o privesc, este mulţumită. Leului îi place să ştie că oamenii vorbesc sau se gândesc la el. Când vine vorba de relaţii, Leul trebuie tratat ca un rege. Dacă partenerul său nu-i acordă atenţie, cu siguranţă se va enerva.

Citeşte şi: Ele sunt zodiile de femei cu cele mai multe calităţi. Viaţa alături de ele, un basm pentru orice bărbat

Femeia Berbec

Berbecului îi place competiţia, iar acest lucru merge mână-n mână cu succesul constant. Berbecul are nevoie de cineva care îl aşteaptă la linia de sosire. El iubeşte să fie sărbătorit şi, cu toată puterea şi hotărârea, merită să fie. Berbecul este foarte bun în conştientizarea propriilor sale reuşite, dar îşi doreşte constant pe cineva alături de el ca să îl felicite. Acest tip de confirmare este extrem de importantă pentru el. Nu este o surpriză faptul că Berbecul joacă rolul dominant în relaţii, de aceea, adesea, este cel care are grijă de partenerul său. Ca să aibă o zi excelentă, partenerul său trebuie să o răsfeţe pe femeia Berbec şi să îi complimenteze calităţile de iubită.

Citeşte şi: Mercur Retrograd, ameninţarea anului 2020. Zodiile care vor avea de suferit. Capricornul, pe listă

Femeia Gemeni

Gemenii sunt însetaţi de atenţie. Deşi nu au nevoie de recunoaşterea meritelor lor, ei caută atenţie într-un alt mod. Gemenii nu suportă să fie singuri, astfel nu reuşesc să îndeplinească niciun fel de sarcină şi au nevoie de cineva alături în orice moment. Gemenii doresc acel gen de atenţie obţinută prin simpla prezenţă. Lor le plac esă ştie că există cineva de partea lor. Când vine vorba despre partenerii lor, Gemenii nu trebuie neapărat să fie răsfăţaţi sau lăudaţi. Vor doar ca cineva să se înghesuie în sufletul lor şi privească împreună un fil. Lucrurile mici sunt cele care contează pentru ei în dragoste!



Recente

Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg