Câţi milionari există în lume şi care sunt ţările în care trăiesc cei mai mulţi bogătaşi

1 shutterstock 786039952 jpg jpeg

Numărul milionarilor la nivel mondial a trecut de 20 de milioane în anul pandemiei, potrivit datelor publicate recent de o companie de consultanţă.

Numărul oamenilor care deţin o avere netă de cel puţin 1 milion de dolari a crescut cu 6,3%, ajungând la 20,8 milioane în anul pandemiei de COVID-19, potrivit datelor transmise de compania de consultanţă Capgemini, anunţă Agerpes.

Bogăţia totală deţinută de acest grup a crescut cu7,6%, fiind estimată la 80 de trilioane de dolari. O mare parte din câştiguri este pusă pe seama creşterii cotaţiilor bursiere.

Ţările cu cei mai mulţi milioanari sunt: SUA, Japonia, Germania şi China. Împreună, aceste ţări deţin 63% dintre milionarii lumii.

Cea mai rapidă creştere în anul 2020 s-a înregistrat printre cei foarte bogaţi, a căror avere este de cel puţin 30 milioane de dolari, un club ale cărui rânduri s-au majorat cu 9 procente, potrivit Agerpres.

Jeff Bezos, cea mai bogată persoană din lume

Titlul de cea mai bogată persoană din lume este deţinut de Jeff Bezos, conform clasamentului anual realizat de Forbes. În 2021, averea sa a fost estimată la 177 miliarde de dolari, în creştere cu 64 de miliarde de dolari faţă de acum un an, creştere pusă pe seama preţului acţiunilor Amazon.

Pe locul doi în topul bogaţilor lumii se află Elon Musk, a cărui avere a fost estimată la 151 de miliarde de dolari. Musk şi-a sporit averea în urma majorării cu 705% a acţiunilor Tesla.

Al treilea cel mai bogat om din lume este Bernard Arnault, magnat francez al bunurilor de lux, care are o avere estimată la 150 de miliarde de dolari.



Recente

beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg