Cele mai stranii reguli de bune maniere. În ce zone ale lumii nu ai voie să mănânci cu mâna stângă

1 shutterstock 1086185495 jpg jpeg

Se estimeză că aproximativ 13% din populaţia lumii are tendinţa de a se folosi mai des de partea stângă a corpului. Deşi folositul mâinii stângi poate fi un gest natural pentru unele persoane, în unele situaţii şi zone ale lumii trebuie să fie evitat. Iată unde şi de ce!

De-a lungul timpului, cercetătorii au încercat să descopere de ce unii oameni sunt stângaci. Deşi nu s-a găsit încă răspunsul concret, specialiştii consideră că acest gest are legătură cu genele moştenite. Chiar şi vedete şi oameni de ştiinţă precum: Prinţul William, Bill Gates, Leonardo da Vinci sau Einstein au preluat acest lucru din familie. Deşi să fii stângaci poate fi un lucru special, uneori acest gest este pus la zid, în unele situaţii şi în unele zone ale lumii.

Când vorbeşti la telefon

Fie stângaci, fie dreptaci, multe persoane vorbesc la telefon în timp ce îl ţin în mâna dreaptă. Potrivit specialiştilor, este mai indicat atunci când vorbim să ţinem telefonul în mâna dreaptă şi nu în mâna stângă, deoarece vom capta mai uşor informaţiile: „Dacă ai un smartphone, cel mai probabil vei percepe mai bine informaţiile dacă vei ţine telefonul în mâna dreaptă (la urechea dreaptă), în timpul unui apel. Acest lucru se datorează faptului că antena telefonului şi semnalul telefonului wireless funcţionează mai bine împreună atunci când telefonul este înclinat în partea dreaptă‟, arată Reader's Digest.

Când călătoreşti în India

În India, mâna stângă este asociată cu igiena personală. Mai exact, persoanele din India folosesc mâna stângă la îmbrăcat sau la descălţat. De asemenea, acest gest este considerat impur. De aceea, în India nu trebuie să te foloseşti niciodată de mâna stângă atunci când îi oferi cuiva un obiect, fie că vorbim de mâncare, de o sticlă de apă sau chiar şi de cartea personală de vizită. Unii oameni din India vor refuza pur şi simplu să accepte un obiect oferit cu mâna stângă. Din acelaşi motiv, este considerat nepoliticos să serveşti la masă mâncare cu mâna stângă.

În Japonia şi Etiopia

Liniile care alcătuiesc literele japoneze sunt scrise de la stânga la dreapta, de aceea este dificil să foloseşti mâna stângă atunci când scrii în această limbă. Totodată, în Etiopia, mâna stângă este considerată „nepotrivită‟ pentru a mânca. De aceea, la fel ca în India, persoanele din această zonă nu vor fi văzute niciodată mâncând cu mâna stângă.

Ai grijă la bani!

Dacă ţi-ai propus ca vara aceasta să ajungi într-o vacanţă în Orientul Mijlociu ai grijă cu ce mână vei atinge banii! În această zonă a lumii, este nepoliticos să atingi banii sau alte bunuri valoroase cu mâna stângă. Dacă, din greşeală, ai atins aceste obiecte cu mâna stângă, locuitorii vor aştepta scuzele tale. De asemenea, tot în această zonă, strângerea mâinii folosind mâna stângă este exclusă. Chiar şi în Statele Unite, acest gest poate simboliza o promisiune nesinceră.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg