Ce spune forma buzelor despre personalitatea ta

1 77209 original jpg jpeg

Forma buzelor îţi poate spune mult mai multe decât crezi. Mai exact, ele oferă indicii despre personalitatea ta şi despre modul care relaţionezi cu alte persoane. Află ce spune forma buzelor despre tine!

Buze mari şi cărnoase

Persoanele cu buze mai mari şi mai groase au darul de a şti cum să aibă grijă de alţi oameni. Sunt caracterizate printr-un instinct matern puternic, precum şi dorinţa de a ajuta şi proteja pe cei care au nevoie. În situaţii stresante, se gândesc mai întâi la ceilalţi. Din aceste motive, sunt părinţi responsabili şi generoşi. Dacă şi tu ai această formă de buze, s-ar putea să fii cea care hrăneşte animale pe stradă, te duci să lucrezi ca voluntar într-un adăpost de animale.

Buza superioară mai mare

Persoanele ale căror buze superioare sunt mai mari decât buzele de jos se caracterizează prin faptul că sunt foarte emoţionale, carismatice şi vesele. Ele au, de asemenea, tendinţa de a avea un înalt nivel de stimă de sine, precum şi capacitatea de a atrage alte persoane. În plus, le place să fie centrul atenţie

Buze de dimensiuni egale

Dacă ai buzele de aceeaşi mărime, înseamnă că eşti o persoană echilibrată, cu o perspectivă sănătoasă asupra vieţii. Ai un mod prudent şi sensibil de a trece peste probleme, indiferent de gardul de dificultate pe care-l au. În plus, eşti un bun ascultător. Ai tendinţa de a acceptă criticile şi de a respecta toate opiniile.

Buze subţiri

Persoanele cu buze subţiri se simt adesea singure. Ele se caracterizează prin faptul că sunt independente şi responsabile şi pot rezolva orice pe cont propriu, deşi se simt confortabil şi cu prietenii lor. Ele tind să se înţeleagă bine cu toată lumea şi să acorde atenţie acţiunilor altora, mai degrabă decât cuvintelor lor.

Buza superioară cu o curbă uşor vizibilă

Dacă buza superioară este uşor în interior, eşti o persoană sensibilă şi bună. Eşti foarte generoasă, pui totul la inimă şi îţi place să îi ajuţi pe ceilalţi.

Buza superioară plată

Dacă buza superioară este plată, îţi asumi o mare responsabilitate pentru lucrurile pe care le spui şi faci. Eşti o persoană foarte sigură. Cei dragi ştiu că pot conta pe tine în momente dificile.

Buzele mici, pline

Dacă ai buze pline, dar o gură mică, probabil că eşti o persoană fermecătoare. Prioritatea ta este confortul. Deşi acest lucru poate părea egoist, în cele din urmă, eşti loială şi sari în ajutor când cineva are nevoie de tine.

Credit foto: www.stylecaster.com



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg