Ce sunt vedeniile?
Dacă măcar o dată în viaţă ai văzut ceva ce nu există, înseamnă că ai avut halucinaţii. Unii spun că vedeniile vin de la Dumnezeu, în timp ce alţii le consideră demonice. Mecanismele şi cauzele declanşării lor sunt insuficient cunoscute.
Nu vedem cu ochii,ci cu creierul, care are zeci de sisteme diferite de a analiza stimulii veniţi de la ochi şi din mediul înconjurător. Numită în popor şi nălucă,halucinaţia vizuală este o percepţie denaturată a realităţii-şi se produce numai în starea de trezie. Cel care are vedenii este convins că zăreşte fiinţe,animale sau diverse obiecte care,de fapt,nu există în momentul şi la locul respectiv. Asta nu înseamnă că pesoana respectivă are probleme psihice,că şi-a pierdut minţile sau că este bolnavă. Persoane cât se poate de lucide şi de raţionale au avut halucinaţii cel puţin o dată în viaţă-şi şi-au dat seama de asta tocmai pentru că nălucirile,deşi percepute în cele mai mici detalii,erau cât se poate de bizare sau de nepotrivite cu contextul.
Când şi cum apar
Specialiştii neurologi şi psihiatri au încercat să explice fenomenul vedeniilor. Ele apar atunci când există un dezechilibru,la nivel de conexiuni neuronale,între lobul frontal al creierului şi cortexul senzorial – regiunea din creier responsabilă cu receptarea informaţiilor aduse de nervii senzitivi din toate părţile organismului. Vedeniile pot apărea în orice moment al vieţii,indiferent de vârstă. Se pot manifesta la persoane cât se poate de sănătoase,sau la cele cu boli care,aparent,nu au nicio legătură cu tulburările psihice. Experimentele arată că apar şi la oameni care au petrecut mult timp într-un mediu izolat. De asemenea,pot să se manifeste timpul unui sevraj alcoolic,ca urmare a abuzului de medicamente sau din cauza unor boli precum epilepsia sau boala Alzheimer. Cei care au năluciri susţin că percep o gamă întreabă de experienţe vizuale,de la străfulgerări şi modele geometrice la siluete,chipuri,animale,clădiri şi peisaje. Toate în culori splendide,puternice,şi cu detalii extrem de minuţioase.
Nu afectează raţiunea
Una dintre caracteristicile definitorii ale vedeniilor este păstrarea discernământului,conştientizarea faptului că halucinaţia nu e reală,însă acest lucru se întâmplă numai după producerea sa. Oamenii care au vedenii pot fi uneori înşelaţi de ceea ce văd,dar raţiunea sfârşeşte prin a trage un semnal de alarmă. Capacitatea de a evalua propriile percepţii sau halucinaţii poate fi compromisă însă dacă individul a suferit de probleme precum accidentele vasculare sau loviturile în zona capului,care deteriorează lobii frontali-sediul judecăţii şi al autoevaluării. La suferinzii deAlzheimer,capacitatea de a recunoaşte irealitatea vedeniilor poate fi scăzută. Deşi majoritatea halucinaţiilor nu sunt neplăcute,unele dintre ele se pot transforma în cele mai urâte experienţe,atunci când subiectul are de a face cu feţe mutilate sau cu chipuri deformate.
Dincolo de imaginaţie
Vedeniile nu sunt rodul imaginaţiei. A-ţi imagina o scenă presupune a te concentra asupra detaliilor dorite,închizând ochii sau privind în gol. În plus,atunci când îţi imaginezi un lucru,nu te aştepţi să găseşti nimic surprinzător. În schimb,vedeniile par să fie pline de surprize,uluitoare chiar. Ele se derulează ca un film,personajele par să aibe viaţă proprie,vin şi pleacă,adeseori ca într-un fragment de peliculă reluată la infinit. Uneori,vedeniile sunt pecepute distorsionat:fiinţele sau obiectele sunt prea mari sau prea mici,prea departe sau prea aproape,apar nealinieri sau inversări ale imaginii. În mod cât se poate de curios,chiar şi persoanele lipsite complet de vedere pot avea vedenii. În acest caz,obiectele sau figurile receptate pot avea anomalii în ceea ce priveşte culoarea,adâncimea,transparenţa,mişcarea,acurateţea detaliilor.
Se pot trata?
Deşi mulţi au încercat să alunge halucinaţiile cu medicamente antidepresive sau calmante,nu există un tratament special pentru combaterea lor. Ele diferă în intensitate şi durată şi variază de la o persoană la alta. De asemenea,pot reveni ciclic,fără o cauză anume-şi pot dispărea la fel de brusc precum au venit. Mulţi oameni care sunt în toate facultăţile mentale şi care au experimentat astfel de năluciri ezită să mărturisească acest lucru – tocmai din teama că ar putea fi incluşi la categoria dezaxaţi.
Ştiai că…
…şi orbii pot avea vedenii? Ele apar ca o reacţie a creierului la pierderea vederii,iar fenomenul se numeşte sindromul Charles Bonnet,după numele unui cercetător elveţian.