Cum s-au schimbat nunţile în timp. Tradiţii care nu se mai ţin, dar care aveau o semnificaţie importantă

1 shutterstock 451443979 jpg jpeg

Odată cu ridicarea restricţiilor impuse de Pandemie, nunţile au început să fie „vedetele‟ sezonului. Pentru că multe cupluri hotărăsc să îşi unească destinele, noi îţi prezentăm cum arătau nunţile în trecut şi ce reguli trebuiau să respecte mirii.

Organizarea şi desfăşurarea nunţilor s-a schimbat. Chiar şi tradiţiile şi obieciurile, care în trecut păreau de neclintit, astăzi nu mai sunt atât de dorite la nunţile moderne. De la locurile de nuntă şi până la ţinutele mirilor, totul este diferit. Află care sunt obiceiurile care aveau în trecut o semnificaţie importantă pentru cea mai frumoasă zi din viaţa unui cuplu, dar care s-au uitat, cu trecerea timpului.

Mirele nu avea voie să îşi vadă mireasa

Deşi astăzi rare sunt cazurile în care se mai respectă acest lucru, în trecut această tradiţie era obligatoriu de respectat. Tradiţia spunea că mirele nu avea voie să îşi vadă mireasa înainte de nuntă, pentru că aducea ghinion. Nici măcar rochia de mireasă nu îi era permisă să fie văzută. Astăzi, ceremoniile de nuntă moderne au elimiant această superstiţie. Acum, mirii privesc momentul de înaintea nunţii ca o oportunitate de a participa la şedinţa foto ca să scape de stres şi de emoţii.

Pregătirea zestrei

În trecut, în special la noi în ţară, familiile mirilor pregăteau zestrea, care urma să le fie dată cadou în ziua nunţii. Acest obicei presupunea punerea într-o ladă a obiectelor cu valoare şi necesare mirilor în viaţa lor de familie: veselă, lenjerii de pat, pături, plăpumi, aparate electrocasnice etc. Acest obicei simboliza statutul social al familiei, iar cu cât lada era mai bogată, cu atât familia era mai înstărită.

Bărbieritul mirelui

O tradiţie, care se respectă în puţine zone ale ţării este bărbieritul mirelui. Această tradiţie presupune ca în dimineaţa nunţii, acasă la mire, un cavaler de onoare sau un prieten apropiat îl va bărbieri, iar în acest mod, el va trece de la stadiul de băiat, la stadiul de bărbat, pregătit de însurătoare. După acest obiecei, nuntaşii plecau spre casa miresei, pe care o lua pentru a merge către slujba de la biserică.

Ceva nou, ceva vechi şi ceva împrumutat

O tradiţie veche englezească spunea că mireasa trebuie ca în ziua nunţii că poarte ceva vechi, ceva nou şi ceva împrumutat, pentru a avea noroc în căsnicie. Ceva vechi reprezenta faptul că îşi va lăsa vechea viaţă în urmă, ceva nou însemna averea şi optimismul cu care urma să se căsătoarească şi ceva împrumutat trebuia să provină de la o altă femeie căsătorită şi fericită, în speranţa în care şi ea va fi la fel de fericită. În unele cazuri, tradiţia spunea că mireasa trebuia să poarte şi ceva albastru, această culoare reprezentând loialitate, dragoste şi fidelitate în căsnicie.

Jurămintele miresei

În America, dar şi în câteva ţări din Europa, exista tradiţia conform căreia miresele trebuiau să îşi declare în timpul nunţii dragostea pentru soţi şi să le mărturisească faptul că le vor fi alături şi îi vor asculta tot restul vieţii. Această tradiţie le dădea bătăi de cap mireselor, care se gândeau cu multe luni înainte cum să îşi pună cel mai bine pe foaie sentimentele. Astăzi, rare sunt cazurile în care miresele îşi mai pregătesc jurământul.

Aruncatul cu tort

Aruncatul cu tort pe faţă reprezenta unul dintre momentele memorabile de la nuntă, dar din păcate, pentru miri acest lucru nu este unul prea fericit. Deşi această tradiţie spune că tortul de pe miri simbolizează dulceaţa care îi vor urmări pe miri toată viaţa,  majoritatea mireselor rămân cu părul pătat de tort şi cu machiajul distrus, după acest moment. Din fericire, multe cupluri au renunţat la această tradiţie!

Sursă foto: Shutterstock



Recente

vacanță de Paște  foto   Shutterstock jpg
Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg